Un subiect ce poate ocupa sute si sute
de pagini, dependenta este privita, in general, ca o conditie patologica
severa, insa, ceea ce nu observam, desi se afla sub ochii nostri zilnic, este
prezenta ei constanta in viata noastra, in modul de gandire, de relationare, de
comportament.
Insasi auzirea termenului de „dependenta”
determina o reactie de fuga, de evitare, de negare, deoarece arata ceva
ingrozitor, o slabiciune imensa, o boala grava, un ceva ce demonstreaza
probleme serioase, pe care noi nu le-am putea avea vreodata.
In linii mari, dependenta este, de
fapt, modalitatea de a obtine fericirea, stabilitatea, linistea, siguranta, o
imagine buna depre sine, de a ne implini nevoi afective, de valorizare si acceptare,
doar bazandu-ne pe un sprijin exterior – pe situatii, oameni, gesturi, lucruri.
Poate nu ne dam seama, insa, aceasta este adevarata dependenta, cea care ne
leaga intr-o conditionare a sentimentului existentei proprii de aspecte ce tin de
altceva si altcineva decat de noi insine.
Cand traim in aceasta conditionare,
avem senzatia ca putem controla acest exterior, cu scopul de a produce exact
ceea ce avem nevoie ca sa ne simtim bine. Este o iluzie. Care ne risipeste
energia pe incercari inutile de a schimba evenimente si oameni, pentru a se conforma
cat mai bine dorintelor noastre.
Doar cand se ajunge la cazuri grave,
in care dependenta se manifesta fata de substante si comportamente periculoase,
in asa afel incat ne poate periclita viata, ii luam in serios importanta si incercam
sa ii ajutam si sa ii transformam pe cei care se afla in aceasta situatie; insa,
eforturile vor fi uriase, deoarece dependenta a ajuns deja singurul lor mod de
a fi.
Ne obisnuim si traim in dependenta chiar si
dupa perioada copilariei mici, in care, in mod natural avem nevoie de ceilalti
pentru a ne asigura supravietuirea. Fara sa realizeze, adultii ne orienteaza
catre a ne lega si a ne dezvolta tot felul de dependente. Inca de atunci ne
formam credintele ca: starile celorlalti depind de mine, trebuie sa fac sau sa
fiu intr-un anumit fel ca ceilalti sa ma iubeasca, doar altcineva ma poate face
fericit, doar daca voi avea acel lucru, relatie, etc, ma voi simti implinit,
daca nu voi arata ceea ce simt, nu voi fi in pericol de a fi respins, trebuie
sa gasesc mereu ceva de facut pentru a-mi domoli nelinistile...
Din „fericire”, societatea de astazi ne
ajuta mai departe, dupa ce parasim cuibul parintesc, sa gasim alte si alte
modalitati de agatare si conditionare a fericirii si implinirii noastre. Incepand
de la produse „magice” ce iti promit indeplinirea celor mai variate nevoi si fantezii,
pana la prezentarea si sugerarea unui stil de viata „cool”, „in trend”. Absolut
toata industria de consum se bazeaza pe atragerea in iluzia ca ti se poate
oferi mereu cate ceva pentru orice nevoie neimplinita – de la cele de hrana, la
cele afective. „Doar consumand preparatul... sau vitaminele... te vei simti mai
sanatos”, „ cand vei folosi... senzatia de prospetime te va insoti intreaga zi”,
„cu ajutorul acestui parfum, vei fi cea mai seducatoare”, la fel ca si daca
porti rochia, lenjeria sau rujul respectiv..., „ceasul acesta asigura
purtatorului o imagine de siguranta si putere, James Bond”, „vinul... iti
asigura o seara romantica, de neuitat”, „aceasta masina este tot ce trebuie sa
ai, ca sa te simti cel mai tare, mai in siguranta, mai puternic, etc”...
Daca suntem atenti, putem observa cu
usurinta cum niste nevoi emotionale primare, neimplinite la timpul lor, adica
in copilarie, pot antrena cautari asidue de satisfacere, in afara noastra, prin
modalitati superficiale si temporare, care nu ne vor alina senzatia de gol, de
incomplet, de neliniste, decat pentru putina vreme.
Urmareste cand traiesti ceva de genul:
„trebuie sa fac toate lucrurile perfect”, „numai aprobarea celorlalti ma
motiveaza”, „nu suport sa stau singur”, „daca voi suporta asta, atunci
partenerul ma va accepta, aprecia”, „mai bine nu-mi arat supararea, tristetea,
furia, ca sa nu las impresia...”, „daca mananc ceva dulce, ma voi simti mai
bine”, „daca folosesc outfit-ul asta, voi arata mai bine si mai instarita ca...”,
„daca sunt prea deschis, voi fi vulnerabil”, „cand ma ocup de o multime de
lucruri, ma simt valoros”, „sa ma relaxez e o pierdere de vreme”, „trebuie ca mereu
ceilalti sa ma placa si sa ma aprobe ca sa am incredere in mine”, „incerc sa
capat putina liniste sau sa-mi depasesc indoiala de sine consumand alcool”, „doar
daca fac ceva important si daca imi indeplinesc sarcinile, responsabilitatile,
merit sa ma bucur de ceva”, „doar relatia asta ma poate implini”, „poate rolul
de mama ma va face sa ma simt completa sau imi va aduce un sens in viata”, „tigara
asta imi ofera un moment de linistire, inspiratie, satisfactie”, „daca arat ca
sunt puternic, o sa ma placa mai mult”... Si lista e nesfarsita, pentru ca vom
gasi cu siguranta noi zale, pe care sa le adaugam lantului ce ne leaga atat de
bine sufletul de conditionari exterioare si ne impiedica sa ne vedem pe noi insine
si suferintele vechi si reale, aflate, de fapt, in spatele acestor dorinte,
pentru a le scoate la suprafata si a le vindeca.
Imposibilitatea de intoarcere catre
sine, pentru a descoperi acolo, prin insasi fiinta noastra, prin insusi faptul
ca traim, acele aspecte pe care tot incercam sa le dobandim de undeva, ne lasa
lipsiti de bogatiile adevarate, ne lasa epuizati de energia pe care o investim
in nestire peste tot, pentru a primi un fragmentel infim din ceea ce detinem
deja, dar nu constientizam. De ce ne multumim cu atat de putin? Si de ce doar conditionat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu