joi, 1 decembrie 2011

E-motion (2) ~ Copilaria... emotionala


The therapeutic process can be successful only if it is based on uncovering the truth about the patient's childhood instead of denying that reality.”     
(Procesul terapeutic poate fi un succes doar daca este bazat pe descoperirea adevarului despre copilaria pacientului, in loc de negarea acelei realitati.)

Ne intrebam vreodata ce simt copiii? Cum reusesc ei sa navigheze prin tot felul de trairi si cum se muta ei rapid de la bucurie si euforie, la furie si suparare?

Ei sunt intr-o perpetua miscare, la fel ca si emotiile lor. Si se exprima mereu. Mult si intens.

Dar care este de obicei tendinta noastra, ca si adulti, vis-à-vis de aceste manifestari “zgomotoase”? Incercam sa le diminuam, sa le oprim cumva, in loc sa le intelegem sau sa le ascultam; ne sperie sau ni se par prea deranjante. Folosim forta verbala sau nepasarea pentru a le reduce la tacere. Incercam sa ii “ajutam” pe copii sa faca si ei ceea ce noi ne-am obisnuit deja sa facem de ani si ani de zile cu trairile noastre – sa nu le ascultam, sa le reprimam, sa le aruncam din constiinta cat mai departe.

Exista ghiduri pentru dezvoltarea celor mai diverse abilitati, pentru a atinge succesul in majoritatea sferelor vietii si activitatii noastre, insa pentru a invata abc-ul functionarii noastre emotionale nu exista nici un ghid, calauzirea sta “in mainile” adultilor din jurul nostru, maturi intelectual, dar care se afla inca  in stadiul de imaturitate emotionala. 

(Déjà nu se mai poate vorbi in acest sens de “vina” cuiva, deoarece  imaturitatea afectiva este o stare de fapt perpetuata de generatii peste generatii, astfel incat a ajuns sa ne defineasca social aceasta necunoastere de sine. Din fericire, ne aflam insa intr-un moment in care incepem sa resimtim discomfortul intrebarilor ce emerg dinauntrul nostru si care ne imping din ce in ce mai tare sa cautam raspunsuri despre noi.)

Ce putem invata un copil cand noi insine inca nu reusim sa ne descurcam prin hatisurile interioare? Cum ii putem oferi suport, ascultare, cunoastere, intelegere unui copil, cand noi nu ne stapanim propriul vocabular emotional si nu deslusim intelesurile afectivitatii noastre?

Ceea ce se intampla cu noi in zilele maturitatii noastre si simtim ca deranjant este efectul blocarii fluiditatii afective, atat de vie in copilarie. In primii ani ai vietii receptivitatea uriasa pe care o avem ne permite conectarea cu persoanele care ne ingrijesc. Rolul acestor persoane este de a sustine aceasta curgere a emotiilor, prin a le raspunde, prin a le filtra pe cele ce vin din afara, prin a asculta si traduce copilului tumultul de senzatii. In primul rand copilul are nevoie sa simta ca exista o prezenta interesata de ceea ce el resimte.

Dar pentru ca acest lucru chiar sa se intample cat mai benefic, este neaparat necesar ca persoana ce se ocupa de copilas sa dispuna intr-o mai mare masura de echilibru emotional, constiinta largita, stabilitate interioara si abilitati empatice. 

Descoperirea receptivitatii foarte mari a copilului, studiata prin multe cercetari recente din domeniul neurologiei si nu numai, evidentiaza conceptia foarte cunoscuta in terapia de profunzime, ca amintirile din copilaria mica exista, sunt puternice si sunt in primul rand emotionale, fiind bazate pe experientele resimtite in aceasta parte a vietii. Copilul nu uita ceea ce a simtit, in special ceea ce a trait mai des si mai intens. Insa, deoarece dezvoltarea limbajului apare mai tarziu, el nu poate reda verbal ceea ce simte, ci foloseste alte modalitati de exprimare (plans, agitatie, tipete, joc, desen, simptome fizice…), avand nevoie alaturi de el, pentru a fi inteles, de o persoana foarte empatica.

Experientele traite vreme indelungata formeaza un fel de scheme, pattern-uri emotionale ce se vor transforma apoi in convingeri despre sine. (De exemplu: o traire foarte intensa si repetitiva a sentimentului de abandon va duce spre credinta “nu merit sa fiu iubit”, “sunt in nesiguranta in aceasta lume”, “pot fi parasit oricand”.) Bineinteles, aceste credinte despre noi nu sunt atat de usor de descoperit, deoarece nu sunt accesibile constiintei. Ele sunt construite si se sedimenteaza intr-o zona inconstienta de unde ne influenteaza cursul vietii. Insa, emotiile noastre sunt cele care ne pot da indicii despre aceste credinte si despre nevoile emotionale implinite sau nu, care stau la baza lor. 

Pentru a creste si a evolua, copilul are, pe langa nevoile fiziologice de hrana, odihna, caldura, un intreg bagaj de nevoi emotionale, care constituie fundamentul nevoilor emotionale ale adultului. Acestea sunt: iubirea neconditionata, conectarea cu mama sau cineva apropiat, imbratisarea si mangaierea, acceptarea, securitatea, linistea, protectia, valorizarea, stabilitatea, a fi auzit, a fi inteles, a se juca, a interactiona.

La fel cum copilul are nevoie sa i se raspunda acestor nevoi, el are nevoie deasemenea sa nu fie incarcat de starile celor din jur, de trairile intense si dezechilibrele afective ale celor din mediul sau apropiat, pe care le resimte ca pe o suprastimulare careia nu stie cum sa ii faca fata. Avand in vedere ca starile emotionale sunt transmisibile, molipsitoare, iar receptivitatea copilului este foarte mare, el poate “aduna” in sine foarte mult din ceea ce simt adultii din preajma, in asa fel, incat, pe parcursul vietii, in cazul in care este “bombardat” cu tot felul de trairi ale altora, ajunge sa nu mai reuseasca sa diferentieze intre ceea ce provine din el si ceea ce provine de la altii.

Emotiile sunt, in primul rand, indicatori ai felului in care ne raportam la nevoile noastre afective – daca, cum si in ce fel sunt satisfacute. De felul in care ni se raspunde afectiv depinde si felul in care vom invata sa ne reglam emotiile, sa stim cum sa revenim la starea de echilibru interior. Cand cineva ne asculta, ne valideaza trairile, ii pasa de noi si ne raspunde capatam o mai mare incredere in sine, o anumita relaxare ce ne permite sa nu mai fim tematori ca am putea fi respinsi sau pedepsiti, daca exprimam ceea ce simtim.

Neimplinirea nevoilor emotionale in copilarie genereaza goluri afective resimtite din plin la varsta adulta.

Ceea ce perpetueaza multi parinti este tendinta si “traditia” de a incerca sa isi dreseze copilul dupa diverse reguli si de a-i limita exprimarea. (De exemplu: copiii sunt exuberanti cand primesc vizita cuiva iubit, se agita, sar, tipa, rad zgomotos, insa, de cele mai multe ori, replica noastra suna:”Stai cuminte! Nu mai face atata galagie!”. Sau,in alte cazuri, “Pup-o pe matusa…” de care copilului chiar nu-i place, “Nu plange, ca esti baiat mare” sau “Cere-ti iertare imediat” in situatii in care copilul chiar se simte nedreptatit.) Toate acestea tind sa produca dezechilibre in gestionarea emotiilor, tind sa zapaceasca copilul care incepe sa nu mai fie in contact cu el insusi, pentru ca nu stie cand si daca are voie sa exprime ce simte, iar atunci reprima, deoarece este mult mai greu de suportat dezacordul parintilor, decat renuntarea la manifestarea propriei unicitati.

Astfel, fara sa realizam poate, conditionam copiii la o viata de conformism in care comorile interioare nu mai sunt descoperite si valorizate, o viata in care, pierzand contactul cu ei insisi, se vor orienta foarte mult in exterior incercand sa se regaseasca in modele sociale nepotrivite. 

Primii pasi in a-ti sprijini copilul pe calea sa, pe calea unei vieti implinite si constiente, este sa ii oferi ascultare, intelegere, respect si rabdare. El va inflori singur si se va bucura de manifestarea propriei sale fiinte, va transmite in jurul sau, increzator, lumina unicitatii sale pentru a inspira si pe ceilalti.


sâmbătă, 15 octombrie 2011

E-motion (1) ~ Rolul emotiilor


“How does life speak to you? Life speaks through energy in motion that you receive as emotion.”

Emotiile. Judecate, clasificate, devalorizate, suprimate, ascunse, aruncate, sedate, ignorate, reduse la tacere, neintelese, negate, uneori manifestate si aproape deloc ascultate, emotiile reprezinta inca, pentru majoritatea dintre noi, marea necunoscuta a functionarii noastre. Si, totusi, ele se afla la baza existentei. Fara emotii, de fapt, nici nu e posibil conceptul de “a trai”.

Emotion. Emotie. E-motion. Energie in miscare. Emotia este intotdeauna despre miscare. Pana si referirea la “a avea emotii”, “a fi emotionat”, se poate traduce prin expresia “a fi miscat”. Chiar si ceea ce se intampla in organismul nostru, din punct de vedere bio-chimic, atunci cand simtim emotiile, este tot miscare. Te-ai intrebat vreodata care este rolul a ceea ce simtim incontinuu, acele valuri interioare ce ne ridica si ne coboara fara incetare? Ne vorbesc oare despre ceva?

Interpretarea obisnuita a emotiilor este aceea ca sunt niste “ceva-uri” care ne anima, care ne dezechilibreaza, care ne tulbura si de multe ori ne sperie sau pe care le cautam fara incetare, pentru ca ne fac sa ne simtim vii. Ele par sa se afle cuprinse intr-o zona din noi care este considerata insa fragila, labila si deseori devalorizata fata de ceea ce ar trebui sa ne reprezinte: rationalitatea. Conceptia sociala referitoare la reusita in orice domeniu este ca “trebuie sa iti lasi emotiile la usa”. A fi emotional este deseori echivalat cu a fi slab. Dar emotiile sustin, de fapt, toate actiunile noastre, tot ceea ce gandim, ne propunem si urmam in viata.

Nu este nevoie sa facem analize ample, detaliate si riguroase asupra emotiilor pentru a le afla scopul. Raspunsurile sunt simple. Si stau exact in capacitatea noastra innascuta de a simti. Ce simtim cand nu ne putem exprima? Tensiune. Ce simtim cand suntem increzatori in noi insine? Deschidere, armonie. Dar cand simtim multumire? O stare de curgere, pace. Cand simtim neputinta? Secatuire. Bucuria? Energizare. Lista poate continua. Nu tine decat de a fi atent la ce simti. La miscarea energiei interioare. Cand curge armonios transmite starea de armonie, cand se acumuleaza si ii este blocata curgerea, simtim tensiune.

Emotiile sunt ca un feed-back pretios, pe care il primim de la noi insine si care ne arata daca ne aflam in armonie cu calea noastra, cu Sinele nostru, cu dezvoltarea si curgerea vietii. Emotiile sunt indicatori ai starii de echilibru sau dezechilibru din noi insine, ai relatiei pe care o avem cu ceea ce suntem noi cu adevarat in interior, dincolo de mastile impuse sau imprumutate. Ele ne vorbesc, de fapt, despre altceva decat senzatia placuta sau neplacuta pe care o resimtim – ne vorbesc despre ceea ce se intampla de fapt in noi. Emotiile ne sunt aliati indispensabili in trecerea noastra prin viata. Sunt cei mai sinceri prieteni pe care ii putem avea. Iar daca invatam sa le descifram mesajele, le vom intampina mereu cu entuziasm si curiozitate. 

Emotiile sunt o forma de comunicare, ca si cuvintele. Categorizarea lor in “bune” si “rele” este puerila. Astfel, incercarea de a ne deturna constiinta de la ceea ce simtim sau incercarea de a transforma emotiile in altceva decat sunt ele (de exemplu, transformarea emotiilor “negative” in emotii “pozitive”, fara sa cautam sa intelegem sensul acestora) nu face decat sa creeze o dereglare in sistemul nostru de navigare. Devenim si mai bulversati si mai descentrati si mai pierduti de noi insine.

Emotiile transmit mesaje adresate tie personal. Si doar tie iti revine sarcina sa le primesti si sa le deschizi pentru a le citi.

“Your emotions are a song written only for you. Your job is to listen.”

vineri, 15 iulie 2011

Puterea personala


Puterea personala este darul pe care il primim odata cu viata. 
 
La inceput, in copilaria timpurie, se manifesta prin afirmarea existentei noastre in lume – ne exprimam zgomotos si determinam interactiuni cu cei apropiati, apoi incercam sa ne facem simtita prezenta si unicitatea prin dobandirea si folosirea limbajului verbal. Bineinteles ca, inca de acum, felul in care suntem auziti, ascultati si recunoscuti ca fiinte independente si importante, va lasa urme puternice in structura celui mai definitoriu aspect prin care ne putem simti puterea personala: increderea in sine.

Fara incredere in sine, acest barometru interior care ne arata gradul de constientizare a capacitatilor noastre, a resurselor noastre, a originalitatii noastre, traim fiind convinsi ca noi nu avem nici o putere de a ne crea viata, de a face alegeri potrivite, de a ne exprima curajos parerile si simtirile, de a ne considera demni de a primi iubire si recunoastere.

Descoperirea si experimentarea puterii personale, care se realizeaza chiar din primii ani ai vietii, nu se poate intampla in afara relatiilor cu parintii sau cu persoane apropiate care se ocupa de ingrijirea copilului. Daca nu am fost sprijiniti pentru a invata la timp, intr-o relatie armonioasa cu parintii, ca suntem liberi sa ne aratam asa cum simtim si ca suntem in siguranta si acceptati neconditionat, vom ramane cu un gol interior legat de importanta noastra in lume si cu nevoia de a repeta etapa aceasta neincheiata de dezvoltare in relatii cu alte persoane - parteneri, prieteni, copii - incercand cu staruinta tot felul de comportamente nepotrivite pentru a obtine intr-un fel, din partea acestora, acea validare a fiintei noastre. Astfel, pana ajungem sa ne privim mai constient, vom ramane mult timp blocati in nevoia imperioasa de a fi incontinuu confirmati si incurajati din exterior

Adultii, iubindu-ne si acceptandu-ne doar prin tot felul de conditionari, astfel ajungand sa fie perceputi drept cele mai puternice figuri din viata noastra, ne-au impus, pentru a le insusi, variate modele de comportament si de viata, dintre care unele banale si stereotipe, impartite de generatii la rand. Doar prin incorporarea acestor modele am fost incurajati ca vom deveni demni de apreciere, puternici si admirati. Acestea sunt modelele de putere insusite, imprumutate, care nu ne definesc si care pot fi pierdute oricand.

La adolescenta, presiunea diferentei dintre modelele impuse si felul original de a fi, inca neexplorat, dar intuit, devine maxima. Atunci au loc rupturi si revolte interioare si exterioare, situatii de criza a identitatii, cand ne intrebam “Cine suntem?”. Astfel de momente pot dezorganiza destul de mult fiinta, pentru ca nevoia de afirmare a sinelui adevarat intra in conflict cu normele impuse si insusite fortat. Cand nu exista cineva acolo, care sa il ajute pe tanar sa se faca auzit si inteles cu adevarat, sa isi descopere si sa isi foloseasca forta interioara ce se cere exprimata, adolescentul poate trece la iesiri explozive si uneori la comportamente ce il pot pune in pericol.

In cazul in care cunoasterea de sine se realizeaza treptat si sustinut, iar dezvoltarea se bazeaza pe incurajarea exprimarii creative, originale, orice om va reusi sa vina din ce in ce mai mult in contact cu puterea sa personala.

Cand nu prea stim nimic despre noi insine si nu dispunem de acea incredere interioara, tindem sa urmam si la maturitate comportamente din copilarie, cele de supunere fara discernamant si teama in fata modelelor autoritare sau ne putem agata de diverse obiecte, relatii, posesiuni, care sa ne ofere sentimentul de siguranta si putere. Atunci cand conceptul nostru despre putere este pozitionat in exterior, sperand ca vom primi putere de la altii sau prin intermediul unor lucruri dobandite, ne gasim in pericolul de a ne epuiza din resursele personale, prin nefolosirea lor, si totodata de a ne epuiza energia incercand incontinuu sa mentinem acea sursa exterioara a puterii in raza noastra, in apropierea noastra, pierderea ei echivaland cu pierderea sentimentului de putere, incredere si siguranta.

Constientizarea puterii personale ne face mai responsabili asupra vietii noastre, deoarece aceast presupune asumarea alegerilor si a efectelor acestora; nu ne mai putem ascunde si nu mai putem arata mereu cu degetul vinovatii din afara. Unii oameni ajung sa se complaca, dupa multi ani de exersare a neputintei, in rolul de victima, iar astfel neasumarea responsabilitatii pentru existenta proprie devine un mod de viata, pentru ca ajung sa simta ca este mult mai comod sa puna in bratele celuilalt puterea proprie, in asa fel ca altcineva sa fie raspunzator pentru neplacerile, suferintele, greutatile prin care trec.

Puterea personala se manifesta prin: abilitatea de a schimba directia vietii tale, ascultarea vocii interioare, a intuitiei, recunoasterea si exprimarea trairilor, increderea in fortele proprii, curajul de a te face auzit, manifestarea creativa, asumarea alegerilor, dorinta de explorare interioara, constientizarea nevoilor emotionale si de dezvoltare.

Lipsa manifestarii puterii personale poate fi reperata prin: nevoia disperata de a controla toate situatiile de viata, comportamentele evitante, a asculta si a te supune conceptiilor si credintelor altcuiva, a imprumuta sisteme de convingeri din teama ca ale tale nu sunt bune, a cauta mereu confirmari la ceilalti, a-ti ignora sentimentele, a avea incredere in altcineva in detrimentul tau, a te compara mereu cu ceilalti, a sustine diverse activitati din ambitie si pentru a le demonstra altora valoarea ta, a-i vedea mereu pe altii responsabili de problemele tale.

Cum ne putem re-conecta cu puterea noastra? Aminteste-ti de visele din copilarie. (Ce iti facea placere? Ce te entuziasma si motiva dincolo de asteptarile celorlalti?) Implica-te intr-un demers de explorare asistata de un terapeut! Ia pauze mai dese pentru reflectare asupra ta! Reaminteste-ti si manifesta-ti curiozitatea copilareasca si entuziasmul de a descoperi! Lasa-ti creativitatea sa se manifeste in orice domeniu iti place, joaca-te cu arome, culori sau texturi! Acorda-ti timp! Fii atent la emotiile tale! Despre ce iti vorbesc ele oare?


* Importanta constientizarii puterii personale este necesara si pentru pastrarea sanatatii fizice – acest fapt este ilustrat foarte bine de cuvintele lui Caroline Myss, autoare si medic intuitiv:

“Puterea se afla la radacina experientei umane. Atitudinile si tiparele de credinte, fie ca sunt pozitive sau negative, sunt toate extensii ale modului in care ne definim, folosim sau nu ne folosim puterea. Multi dintre cei care pierd ceva care pentru ei reprezinta puterea – bani, slujba, un joc – sau care pierd pe cineva in care si-au investit propriul sens al sinelui sau al puterii – sot sau iubit, un parinte sau un copil – dezvolta o boala. Relatia cu puterea este miezul problemelor noastre.

Puterea mediaza intre lumea noastra interioara si cea exterioara, si in timp ce face astfel, comunica intr-un limbaj al mitului si al simbolului. Ganditi-va, de exemplu, la cel mai comun simbol al puterii: banii. Cand o persoana considera in sinea sa banii ca pe un simbol al puterii, dobandirea si controlul banilor devine un simbol pentru sanatatea acelei persoane: cand dobandeste bani, sistemul sau biologic primeste semnale ca puterea intra in corpul sau. Mintea transmite mesajul inconstient: “Am bani. In consecinta sunt in siguranta. Am putere si totul este bine.” Acest mesaj pozitiv transmis in sistemul biologic genereaza sanatate. Bineinteles, a face multi bani nu garanteaza sanatatea, dar saracia, lipsa de putere si boala sunt legate intre ele dincolo de orice dubiu. Cand aveti o problema in a face bani sau cand pierdeti dintr-odata bani, sistemul vostru biologic slabeste.

Fiecare dintre noi avem multe simboluri pentru putere si fiecare simbol are o contraparte biologica. Vietile noastre sunt structurate in jurul simbolurilor puterii: bani, autoritate, titluri, frumusete, siguranta. Oamenii care ne populeaza viata si alegerile pe care le facem in fiecare moment sunt expresii ale simbolurilor puterii personale. Deseori ezitam sa provocam o persoana despre care credem ca e mai puternica decat noi, si, deseori, suntem de acord cu tot felul de lucruri pentru ca suntem siguri ca nu avem suficienta putere pentru a le refuza.

Persoanele pasive, de tip dependent, simt ca trebuie sa obtina putere din mediul extern sau prin intermediul altor persoane. O stfel de persoana crede, inconstient sau constient: “Singura, eu nu sunt nimic.” Astfel ea cauta sa obtina putere prin bani, statut social, politic, militar, sau autoritate religioasa si prin relatiile cu oameni influenti. Ea nu isi exprima direct propriile nevoi, necesitati, insa isi dezvolta abilitatea de a tolera sau de a manipula situatiile nesatisfacatoare.

Tipurile de oameni activi din punct de vedere al puterii sunt auto-motivanti, cred ca grija fata de sine este o prioritate si se angajeaza in orice e necesar pentru a mentine echilibrul corpului, mintii si sufletului lor.”

joi, 7 iulie 2011

Energia din noi


Poate la prima vedere un termen cu conotatii ezoterice, energia interioara a fost totusi destul explorata pentru a i se recunoaste beneficiile necesare intelegerii alcatuirii si functionarii noastre.

Insa, desi ea se afla la baza modului in care ne comportam si simtim, la fel ca si la baza transformarilor interioare pe care le urmarim in psihoterapii, prim planul asupra ei a ramas in special apanajul sistemelor stravechi, ce priveau omul ca pe o fiinta complexa energetica, si al terapiilor complementare actuale.

Ca si notiune generala, energia este definita drept putere interioara detinuta de un sistem, ce ii da posibilitatea acestuia sa se miste sau sa se sustina singur. Ea presupune existenta miscarii. 

Viata se manifesta in noi printr-o energie care este mereu in miscare. Pentru a trai, noi dispunem de energie care se distribuie, curge intre corp si psihic pentru a realiza functionarea acestora. 

Energia fizica a fost studiata si manevrata inca din vechime - in stiintele orientale se cunosc si sunt folosite sistemele energetice ale corpului, alcatuite din meridiane, nadis-uri, chakre, la fel cum in occident suntem familiarizati cu masurarea si interpretarea activitatii electrice a inimii (electrocardiograma), a creierului (electroencefalograma) si a muschilor (electromiografia). 
Putem sa simtim prezenta energiei in noi prin caldura pe care o degaja corpul nostru, prin tonusul fizic, iar in plan psihic putem sa o simtim, de exemplu, prin claritatea si viteza gandirii, intensitatea trairilor, dispozitia optimista si vioaie. Mai putem simti felul in care se misca energia fizica in noi fiind atenti la emotiile noastre - emotiile reprezinta o traducere mentala, psihica, a unor modificari fiziologice-energetice.

Energia psihica presupune faptul ca orice proces psihic este legat de un fenomen energetic. Teoria pihanalitica, care se afla la baza abordarilor psihoterapeutice de profunzime, sustine aceasta conceptie de existenta si de curgere a energiei ce alimenteaza gandirea, perceptiile, imaginatia, memoria; blocarea sa duce la acumulare de tensiuni ce pot produce dezechilibre mari in intregul nostru sistem psiho-fizic. Deci energia psihica se sprijina pe circulatia energiei fizice.

Prin intermediul constientizarii se realizeaza transformarea energiei fizice (manifestarile fiziologice ale emotiilor) in energie psihica, ceea ce presupune atribuirea unui sens tensiunii resimtite si eliberarea acesteia din corp. Invers, atunci cand ne reprimam o emotie si ne impiedicam sa reflectam asupra ei, psihismul nostru, scos din circuit, nu poate transforma energia corporala in energie psihica, pentru a o putea folosi apoi in procesele superioare (cele de creatie), si astfel corpul ramane singurul sa incaseze toata tensiunea.

Fiecare om detine modalitati proprii prin care isi manipuleaza energia. Insa, deoarece functionam in mare parte inconstient, felul in care ne folosim de energia noastra urmeaza niste pattern-uri intr-un fel prestabilite, pe care le-am preluat, le-am mostenit si le-am construit fara sa ne dam seama, de-a lungul vietii. Ele ar putea fi considerate un fel de programe automate care stabilesc ce anume facem cu energia, cum o gestionam, cum o miscam, cum o transformam. Unele dintre aceste scheme sunt insa disfunctionale si fac ca energia sa ramana blocata in loc sa se miste. Ea ramane blocata la nivelul corpului, al tesuturilor – initial noi o resimtim drept o emotie, o emotie neplacuta, careia ii dam o conotatie negativa. Deoarece “nu este potrivit si de dorit” sa simtim si sa ne manifestam emotiile, in special pe cele neplacute, facem tot posibilul sa nu o bagam in seama, sa nu o ascultam, sa nu o exploram, sa o ascundem cat mai adanc, sa o reprimam, si astfel sa cream un pattern care va intra in actiune automat si va produce blocaje ale energiei, inclusiv blocarea accesului la ceea ce simtim si dorim sa manifestam. Urmarea – energia se va aduna mai departe in diferitele organe, va crea tensiune  si se va exprima, pana la urma, printr-o afectiune fizica.

Constientizarea pattern-urilor care impiedica circulatia energiei ne ajuta sa ne eliberam de reactiile automate, inconstiente. Este important sa stim ca, de felul in care dispunem de aceasta energie interna depinde calitatea vietii noastre. Felul in care o folosim, o risipim sau o blocam are repercusiuni asupra sanatatii noastre fizice si psihice. Suntem sisteme deschise, ceea ce presupune ca putem transfera si primi energie din mediu. Insa majoritatea oamenilor se sprijina exclusiv pe aceste schimburi, fara sa se opreasca constient asupra a ceea ce se intampla in interiorul lor. Traiesc intr-un fel de joc de ping-pong, a da si a primi rapid, si nu se intreaba “Ce transmit? De ce transmit asta? Unde imi pierd energia? De ce am incontinuu nevoie de energia altora?”. Fara o pauza si analiza asupra felului in care ne comportam si actionam si asupra capacitatilor interioare si a ce putem face cu ajutorul lor pentru a evolua, ramanem deconectati de puterea noastra si pierduti pe cararile vietii.

Cand manifestam inconstient comportamente prin care ne transferam mult energia in exterior, catre ceilalti, tindem sa o consumam. O consumam prin folosirea de tipare gresite prin care speram cumva sa primim chiar mai mult decat am investit, pentru ca noi nu suntem in stare sa ne mentinem echilibrul si sa ne oferim ce avem nevoie, deci “merita efortul” – “muncesc mai mult, peste puterile mele, la serviciu, asa voi fi mai apreciat” (nevoia de a ne ridica stima de sine), “rezist inca in relatia asta abuziva, poate voi fi iubita mai mult” (nevoia de apreciere si iubire), “nu imi manifest nemultumirile de teama sa nu fiu respins” (nevoia de acceptare).

Atunci cand ne risipim in acest fel energia, constatam, destul de tarziu, mai ales atunci cand nu primim ceea ce asteptam, ca epuizarea a trecut un prag periculos, iar forta noastra interioara a scazut pana la limita de supravietuire. In loc sa ne folosim resursele pentru a creste, a ne descoperi, a crea, a ne armoniza interior, le-am imprastiat in jurul nostru, fara a fi constienti de valoarea lor si fara a fi constienti ca doar noi suntem datori de utilizarea lor responsabila.

In terapie, multe dintre structurile vechi disfunctionale, adanc ancorate, dupa care ne ghidam viata, sunt scoase la lumina pentru a putea fi constientizate, recunoscute si transformate treptat in modalitati de functionare mai sanatoase si mai armonioase. Cu cat este mai extins campul nostru de constiinta, cu atat puterea noastra de a ne manevra energia este mai mare. Dupa cum se stie, energia urmeaza atentia constienta.

marți, 12 aprilie 2011

Psihosomatica


Pentru a realiza o introducere mai lina in acest subiect, sa intelegem in primul rand la ce anume ne-ar ajuta sa stim mai multe despre noi prin prisma abordarii „psihosomatice”.
 
Ar fi necesar ca fiecare om sa resimta, printre nevoile sale de baza, curiozitatea de a cunoaste abc-ul fiintei sale – felul in care este alcatuit anatomic, cate ceva despre felul in care functioneaza psihic si unele informatii despre structura energetica proprie. Aceasta curiozitate este importanta nu pentru a inmagazina tot felul de cunostinte abstracte despre sine, cunostinte care nu au nici o valoare practica in viata de zi cu zi, ci pentru a descoperi acele informatii elementare ce ne ajuta si ne sprijina in a ne dezvolta, a ne transforma si a ne trai cu sens viata. 

Ca sa ne bucuram si sa profitam la maximum de aceasta experienta a vietii, ca sa traim in plenitudine, este chiar incitant sa cunoastem si sa folosim instrumentele fascinante pe care le avem la dispozitie prin insasi existenta noastra aici, ca fiinte complexe cu o alcatuire deosebit de inteligenta si armonioasa.

Psihosomatica este o disciplina destul de noua, care se situeaza la granita dintre psihologie si medicina si care incearca sa aduca in prim planul constientizarii noastre unitatea psihic-corp.

Deoarece accentul pus pe dualitatea carteziana (conceptie a lui Descartes care a pus opozitie intre suflet si corp si le-a considerat total distincte) a dominat si inca domina viziunea medicala occidentala si viziunea socio-culturala obisnuita, abordarea psihosomatica a fiintei isi face loc mai greu in constiinta noastra.

Poate ca si termenul de "psihosomatica" este un pic rigid, insa, in profunzime, el se refera doar la o delicata si fluida punte de legatura intre suflet si trup, destul de cunoscuta si studiata in antichitate si in culturile stravechi.

Insa, in vremurile "moderne", corpul a fost si este inca vazut dintr-o perspectiva mecanicista, adica drept o masinarie cu functionare independenta, care, atunci cand se strica, trebuie reparata exact asemenea unui mecanism defect  - taiem, scoatem, inlocuim, ajustam doar anumite organe, tratam prin medicamente numai anumite dereglari (credem noi). Se cunoaste insa destul de clar, in urma multor cercetari recente in domeniile neurologiei, endocrinologiei, imunologiei, ca toate aceste sisteme biologice interne nu activeaza separat unul fata de celalalt, ci sunt intr-o stransa relationare si influentare reciproca, implicit cu functiile psihice – emotii, ganduri, amintiri...

Legaturile psihic-corp sunt destul de directe, insa pentru ca aceste legaturi se realizeaza la niste nivele care scapa atentiei constiente, este nesecar sa ne oprim un pic mai mult asupra intelesurilor pe care le exprima, prin descoperirea limbajului lor simbolic – majoritatea organelor din corp, datorita specializarii pe anumite functii, ne arata si la nivel psihic zona in care se deruleaza conflicte interne – pe scurt, cateva exemple: pielea este prin excelenta un organ al relationarii, al contactului, al comunicarii, al exteriorizarii, probleme care apar pe piele sunt indici pentru tulburari din sfera relatiilor noastre, pe care nu mai stim cum sa le exprimam altfel (eruptii diverse); sistemul digestiv reprezinta asimilarea si eliminarea, problemele in aceasta zona le simbolizeaza pe cele din viata psihica, cand nu mai putem prelua interior, cand nu mai putem digera atatea (indigestia), cand ne-a ajuns sau, dimpotriva, cand ne dorim sa primim mai mult (foamea constanta), cand pastram in noi fara a putea elimina (constipatia), cand refuzam sau nu mai acceptam (voma); zona gatului, simbolizeaza exprimarea de sine, ascultarea adevaratelor nevoi si exprimarea lor, iar cand acest lucru nu se intampla ne confruntam cu diverse dureri de gat. Simbolizarea prezentata aici este generala, insa fiecare om are, pe langa aceste generalitati, nuante proprii, diferite particularitati si sensibilitati care influenteaza zonele corporale de expresie. Iar toate acestea nu pot fi cunoscute decat prin explorarea mai profunda din cadrul unor discutii cu cineva specializat in acest tip de ascultare.

Psihosomatica considera orice boala drept o dezorganizare a intregii fiinte, in toate dimensiunile ei, atat corporale, cat si psihice.

Ceea ce trebuie sa stim in momentul in care suferim de o afectiune somatica este faptul ca, pe langa consultatia medicala, este foarte necesar, in scopul grabirii vindecarii, sa privim un pic mai adanc pentru a gasi cauzele adevarate, cele care ne vorbesc cel mai bine despre ce transformari ar fi de dorit sa facem pentru a ne restabili echilibrul. Acest demers se realizeaza initial, pana incepem sa invatam cum sa ne ascultam singuri, alaturi de o persoana cu experienta in interpretarea limbajelor psiho-somatice. 

Psihosomatica ne invita sa fim mai constienti, mai prezenti in corpul nostru si in interiorul nostru psihic, si astfel mai receptivi la mesajele ce vin de acolo si se exprima prin trup, pentru a le integra si a ne ajusta din mers traseul nostru de viata.

Suntem inzestrati cu tot ce trebuie pentru a calatori prin aceste experiente, pentru a evolua si a invata lectii importante, iar daca suntem atenti si urmam indiciile care ni se dau din interior putem parcurge mai responsabili, cu mai multa placere si interes labirintul vietii.

miercuri, 6 aprilie 2011

Trupul – oglinda trairilor noastre


Martor si aliat indispensabil pe intreg parcursul vietii, corpul nostru ne poarta enigmele, bucuriile, traumele, nesigurantele si totodata raspunsurile pentru multele intrebari legate de noi insine.

Corpul omenesc este o creatie minunata, de o putere infinita si o intelepciune uluitoare, atata vreme cat este animat de fiinta noastra, de constiinta noastra. Cand vom realiza faptul ca trupul nostru este singurul care manifesta in plan fizic ceea ce numim drept suflet, psihic, stari de constiinta, spirit, abia atunci vom incepe sa lucram cu noi cu adevarat si, sprijinindu-ne pe limbajul sau, sa ne cunoastem si sa atingem o intelegere cat mai completa a ceea ce suntem.

Pentru a face trecerea catre subiecte ce implica abordari psiho-somatice (psihic-corp), va propun o scurta lectura plina de emotie despre inteligenta si Prezenta corpului nostru – „Scrisoare catre trupul meu” – redata de un foarte cunoscut autor si psiholog al relatiilor interumane, Jaques Salome.

„Buna ziua, trupul meu,

Tie doresc sa iti spun astazi cat de mult iti multumesc pentru ca m-ai insotit mereu, vreme indelungata, pe nenumaratele cai ale vietii mele.

Nu ti-am acordat mereu atentia, afectiunea sau, pur si simplu, respectul pe care tu il meriti. Deseori chiar te-am ignorat, te-am maltratat, ti-am strivit prezenta cu priviri indiferente, taceri pline de indoiala, reprosuri violente.

Tu esti prietenul meu de care am abuzat cel mai mult, pe care l-am tradat cel mai mult. Si astazi, in maturitatea vietii mele, te descopar emotionat, cu cicatricele tale secrete, cu oboseala ta, cu minunile si capacitatile tale.

Ma surprind acum iubindu-te, cu nevoia de a te mangaia, de a te rasfata, de a-ti darui bunatate. Simt nevoia sa iti daruiesc cadouri unice, sa desenez flori pe pielea ta, de exemplu, sa iti ofer spre ascultare Mozart, sa iti daruiesc zambetele soarelui sau sa iti arat visele stelelor. 

Trupul meu, astazi doresc sa iti spun ca te voi urma fidel, cu devotiune. Dar nu impotriva vointei mele, ci in acceptarea profunda a iubirii tale.

Da, am descoperit ca tu ma iubesti, trupul meu, ca aveai grija de mine, ca erai mereu vigilent si surprinzator de prezent in toate actele vietii mele.

Cate violente ai infruntat tu, pentru a-mi permite sa ma nasc, pentru a ma lasa sa fiu, sa cresc prin tine? Cate boli m-ai ajutat sa evit? Prin cate accidente ai trecut pentru a-mi salva viata? Cate abandonari ai acceptat pentru a ma lasa sa imi urmez placerile?

Bineinteles, cateodata te impart si te las iubit de altii, de cineva cunoscut care chiar te-ar rapi imediat daca i-as permite...

Trupul meu, acum ca te-am intalnit, nu te voi mai lasa... Vom merge amandoi pana la sfarsitul vietii noastre si orice s-ar intampla, vom imbatrani impreuna.”


"If you don't take care of your body, where will you live?"

vineri, 1 aprilie 2011

A somatiza

Ce inseamna "a somatiza"? Intalnim in ultima vreme tot mai mult acest termen invaluit intr-o aura ce produce mai mult confuzie decat claritate. Desi utilizarea sa a aparut initial in domeniul psihoterapiei, acest concept a inceput sa fie folosit tot mai des si in disciplinele medicale, pentru a sublinia cauza psihica a unei boli, a unei afectiuni fizice.

Termenul „a somatiza” are in primul rand o functie de legare, este o expresie a legaturii simbiotice psihic-corp. Am fost multa vreme obisnuiti sa credem ca trupul nostru functioneaza separat de ceea ce ni se intampla la nivel psihologic, adica emotiile, trairile, gandurile, amintirile, atitudinile noastre. Din pacate, pentru o lunga perioada de timp, aceasta viziune a separarii a dus la o diminuare a capacitatilor de autocunoastere si dezvoltare personala, la fel ca si a capacitatii de vindecare profunda si durabila. De aceea, in scopul de a ne descoperi si a ne transforma, cred ca a sosit momentul sa ne largim cat mai mult sfera perceptiilor, a constiintei noastre, pentru a integra aspecte pe care le-am ignorat indelung.

Pe scurt, a somatiza reprezinta un limbaj, o manifestare vizibila (simptomul fizic) a ceva invizibil (o stare emotionala, un dezechilibru interior). Aceasta exprimare a dimensiunii psihice prin planul somatic reprezinta de fapt un ajutor pe care ni-l daruim noi insine pentru a realiza ca avem o problema, in cazurile in care ne blocam intr-un fel sau altul accesul la propriile stari emotionale. In acest fel, printr-o tulburare organica, suntem obligati pana la urma sa ne dam atentie, suntem obligati sa ne indreptam privirea catre corpul nostru care "striga" o suferinta, in primul rand afectiva, care are nevoie sa fie auzita si vindecata.

Cand nu ne ascultam si nu ne exprimam trairile interioare, din diverse motive, „cineva” trebuie sa le exprime pentru noi, in scopul de a echilibra intr-un fel tensiunea psihica si in scopul de a ne semnala mai evident ca traim niste dizarmonii. Acest "cineva" este trupul nostru. Trupul nostru poarta amprenta intregii noastre istorii personale, astfel ca, orice am trait a ramas ca o mica sau mai mare urma in planul fizic; in special situatiile ce produc suferinta, determina anumite sensibilizari corporale. Si, desi nu este usor de descifrat limbajul sau, cu interes si cu atentie putem sa descoperim simbolurile prin care ne vorbeste. A ne cunoaste in profunzime cu ajutorul trupului nostru ne va implica, in acelasi timp, intr-un proces fascinant de crestere si transformare.

Asa ca, atunci cand ne confruntam cu o afectiune, primul lucru despre care ar trebui sa ne intrebam este: „Ce anume nu auzim din noi insine? Care sunt trairile care reprezinta un „prea mult” pentru a le face fata in continuare? La ce se refera dezechilibrul pe care il traim?”

miercuri, 16 februarie 2011

Aminteste-ti de Tine!



Unde te afli in valtoarea vietii tale? 

Esti mereu grabit sa termini cat mai multe activitati de care te simti presat, esti ambitionat de succesul altora si incerci sa te autodepasesti continuu fara sa iei pauza, esti inchis intr-o relatie de gratiile obisnuintei sau vinovatiei, te orientezi mai tot timpul in viitor, ca poate atunci iti va fi mai bine, resimti des frustrare legata de neputinta de a alege ceea ce stii ca e adevarat si bun pentru dezvoltarea ta, traiesti deseori teama de a pierde aprecierea celorlalti, iubirea partenerului, siguranta oferita de un job sau de o relatie? Incerci sa inghesui intr-o scurta vacanta tot ceea ce ti-ai refuzat ca si relaxare in decursul unui an, te pierzi in ajutorul oferit altora fara sa te vezi si pe tine, te ascunzi in spatele unei atitudini de victima, a sistemului sau a celor care te fac sa suferi, care nu iti ofera, sau te ascunzi in atitudinea comoda de copil dragalas si neajutorat care are mereu nevoie de sfaturi si ajutor, ori dimpotriva, esti intotdeauna salvatorul si organizatorul celorlalti, te raportezi la cei din jur cu teama sau poate intr-un mod mai agresiv si arogant, sperand ca nimeni nu-ti va observa vulnerabilitatea, sensibilitatea? Fugi de tine gasind tot timpul cate ceva de facut, de privit, de gandit, de judecat, iti adormi impulsurile creatoare sub impresia ca nu e momentul potrivit pentru a le materializa, doar esti prea ocupat cu lucruri mai importante, te lupti chiar cu tine insuti impunandu-ti asteptari si pedepsindu-te cand nu le atingi, iti pasa mai mereu de parerile celor din jur, de imaginea pe care crezi ca trebuie sa ti-o pastrezi cu orice chip, alergi dupa un scop in viata si teluri diverse doar pentru a demonstra, pentru a demonstra tuturor ceea ce esti in stare si cate poti sa faci?

Lista poate continua la nesfarsit... Atat de multe sunt modurile din ce in ce mai complexe si mai subtile pe care le folosim ca sa ne indepartam. Sa ne indepartam de noi. Si de cele mai multe ori o facem fara sa ne dam seama. 

Unde este pauza pentru reflectie, pentru contemplare, pentru ascultare, pentru regasire? Cand va fi momentul oportun pentru a ne pune intrebari si pentru a nu mai cauta mereu in afara ceea ce se afla in interior? 

Cand ne vom oferi clipe de liniste, de recunoastere a adevarului din noi insine si de putere pentru a-l manifesta? Cand vom indrazni sa ne privim si sa fim curiosi in a descoperi trasaturi ale sufletului nostru pe care le-am acoperit de-a lungul anilor prin nepasare, prin necunoastere, prin teama?

Cand ne vom accepta in acelasi timp vulnerabilitatea si forta, atat de strans si perfect impletite in fiinta noastra? 

Raspunsurile pentru toate vin din cautare, din cautarea sincera si in locul potrivit. Fa un pas spre tine si vei prinde firul pe care sa mergi.

O povestioara cu talc suna asa: intr-o seara, tarziu, cineva se plimba pe o alee si intalneste un barbat, asezat langa un felinar stradal, care pare sa caute ceva. Il intreaba: „Ai pierdut ceva?”  „Da, ii raspunde barbatul, am pierdut o cheie importanta.”  „Vrei sa te ajut sa o cauti?” „Multumesc, da, apreciez.” Si cautara impreuna o vreme, in zona luminata de felinar. Dintr-o data, strainul il intreaba din nou pe barbat: „Esti sigur ca ai pierdut cheia aici?” „A, nu, raspunde acesta. Am pierdut-o prin casa.”  „Si atunci de ce o cauti pe strada, sub lumina unui felinar?”  „Pentru ca acasa nu imi functioneaza lumina.”  Cam toti cautam in acelasi fel raspunsurile la intrebarile cele mai profunde...

vineri, 11 februarie 2011

Semnificatia simptomului


Ce este un simptom? Putem intelege acest termen foarte usor, chiar din definitia sa – un semn, o manifestare, un indiciu al unei devieri de la functionarea sau starea normala.

Desi cea mai intalnita acceptiune a sa este cea medicala, prin care se face referire la diverse modificari fizice si fiziologice aparute in boala, se poate considera drept simptom orice se prezinta ca si semnal interior – fizic, cum ar fi o durere, sau psihic, cum ar fi o stare deranjanta recurenta, diverse trairi si emotii – sau ca si semnal exterior, ce poate fi observat si de catre ceilalti – cum ar fi tot felul de comportamente si manifestari si chiar diferite accidente care ni se intampla.

Abordarea simptomelor de-a lungul timpului s-a bazat mai mult pe o interpretare directa si mecanica, legata mai mereu de observarea si interpretarea acestora drept indicatori ai unor tulburari organice, care necesita o reglare rapida - eliminarea simptomului cu orice pret. Ne doare capul, anulam durerea cu un medicament, avem colesterolul marit, un alt medicament si un regim il poate reduce, resimtim tahicardie mai mult decat la evenimente emotionante, folosim calmante pentru a ne stabiliza ritmul cardiac, avem stari de neliniste destul de des, le diminuam cu anxiolitice.

Dar privim vreodata mai adanc la semnificatia a ceea ce traim si a ceea ce ni se intampla? Putem oare intelege ca ceea ce este doar anulat, sters, sedat, aruncat afara din constiinta (fara a cauta cauza pentru care a aparut acel dezechilibru, fara a auzi ceea ce se incearca sa ni se transmita pe acea cale, si astfel fara sa ajungem sa facem transformarile adevarate pentru a restabili echilibrul interior) se va intoarce sub o forma mult mai vizibila, care sa ne afecteze mai tare?

Am fost invatati, in general, sa anulam aceste semnale. Paradoxal, de multe ori, ne comportam ca si cand am avea o masina ale carei beculete-semnal de pe bord se aprind in fata noastra - cele care ne informeaza despre diferite probleme in functionarea ei (de exemplu, faptul ca urmeaza sa ramana fara benzina sau ca au aparut diverse defectiuni ale motorului). Insa noi ce facem? In aceasta situatie ipotetica, incercam sa le scoatem sau sa le spargem, ca sa nu le mai vedem si ne iluzionam, poate fara sa ne dam seama, ca, nemaivazandu-le, nu mai exista nici o problema. In cazul real, in care chiar avem o masina, ni s-ar parea complet lipsit de logica sa ignoram aceste semnale, asa ca le interpretam drept indicatori adevarati, care ne arata o disfunctionalitate, si atunci rezolvam procesul care a dus la aprinderea beculetului – mergem sa o alimentam sau mergem la service pentru reparatie. Dar de ce nu facem oare asta si in situatiile pe care le traim?? (In acest exemplu am folosit beculetul de control drept metafora pentru simptom. )

Ceea ce ni se prezinta sub forma unui simptom, indiferent daca este fizic sau de alta natura, nu constituie decat expresia vizibila a ceva ce se intampla intr-o zona „invizibila”, inconstienta. Este ceva ce ne intrerupe din calea nostra de pana atunci, si, da, ne deranjeaza, pentru ca ne constrange sa ii dam atentie. Dar un simptom este acolo exact pentru a ne atrage atentia, ca sa ne indice ca ceva nu este in ordine si sa ne faca sa reflectam un pic. Ar fi absurd sa dorim doar sa il facem sa dispara si atat, sa il decuplam, sa il impiedicam sa se manifeste. Insa ar trebui sa facem in asa fel, incat sa nu mai fie necesar sa se manifeste, descifrandu-i mesajul si realizand astfel modificarile profunde ale aspectelor noastre interioare ce au dus la aparitia sa. 

In ultimele decenii, discipline si abordari psihoterapeutice, de medicina alternativa si spirituale, au inceput sa popularizeze mai mult viziunea pastrata insa de multe traditii si culturi, aceea a omului ca fiinta unitara, in care nu exista separare si bariere intre psihic, fizic si spiritual, totul functionand ca un continuum, ca un intreg.

Nu ne putem centra doar pe rezolvarea simptomului nici cand este vorba despre dezechilibrele ce apar in dimensiunea psihica, adica nu este eficient sa tratam prin afirmatii pozitive si doar prin vointa un complex de inferioritate, o fobie sau alte afectiuni, fara sa cautam mai adanc sensul si ce anume se ascunde sub aceasta manifestare.

Atunci cand intelegem de ce ne apar anumite tulburari, cum anume sunt legate intre ele, de ce „ne trag de maneca” exact in acest moment, putem sa ne implicam mult mai activ in restabilirea echilibrului, resimtim mai multa forta de actiune in procesele de vindecare, in atingerea scopurilor, in desfasurarea vietii noastre in general; constientizarea ne aduce puterea interioara inapoi.

Fiinta umana este deosebit de complexa, iar capacitatea sa de functionare constienta se largeste din ce in ce mai mult, pe masura ce omul isi orienteaza atentia spre sine insusi. Ceea ce este necesar sa realizam in decursul vietii, este tocmai aceasta intindere a constiintei si asupra zonelor noastre de functionare inconstiente si necunoscute, pentru a putea trai libertatea si responsabilitatea in alegerile pe care le facem si in drumul nostru de crestere.

Este ca si cand incepem sa intelegem un limbaj ale carui semne nu ne-au fost clare pana atunci. Si avem nevoie de ghidare ca sa exploram, sa invatam, sa stapanim acest limbaj si sa stim cum sa cautam sensurile si fascinantele semnificatii dinauntrul nostru, pentru a ne imbunatati si transforma viata. Nu intamplator, cel mai cunoscut indemn la autocunoastere si la puterea acestei autocunoasteri este cel antic, scris pe frontispiciul templului din Delphi: „Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers.”



marți, 8 februarie 2011

De ce un psihoterapeut?

Pentru multi oameni, a consulta un terapeut in situatii ce par fara inteles, raspuns sau iesire, nu pare a fi o solutie viabila. De ce? Primele incercari de rezolvare, in cazul in care nu negam ca am avea o problema sau neclaritate legata de noi insine, este sa apelam la sfatul prietenilor, familiei, la cei care par a ne cunoaste cel mai bine. Doar ne stiu aproape de o viata… Terapia este privita drept ultima solutie, in cazul in care problemele sunt mai “grave”, sau consideram ca poate este pentru altii, asa zisii dezechilibrati mental si emotional vizibil, nebunii… Insa ceea ce nu stim este ca ne putem invarti in iluzii, gasind alinare temporar pentru suferintele si dificultatile prin care trecem,  fara sa ne dam seama cat de aproape de noi insine pot fi solutiile adevarate.

Ascultandu-te cu rabdare si cu atentie, terapeutul deschide portile receptivitatii sale, oferindu-ti un spatiu interior sigur si sustinator, necesar pentru verbalizare si introspectie, care te ajuta sa inveti si  tu la randul tau sa te asculti si sa te descifrezi.  

Diferenta majora fata de o conversatie obisnuita, sociala, este aceea ca dialogul social include foarte mult “zgomot”, creat de faptul ca ambii parteneri ai conversatiei au nevoie de a se exprima si de a fi intelesi de catre celalalt. Prietenii pot intrerupe, pot vorbi unii peste altii si pot schimba subiectul oricand, lucru care nu confera spatiu de reflectie si constientizare. 

Doar schimbul de idei si de sfaturi cu o persoana este adeseori ineficient in determinarea unei transformari reale si durabile. 

A fi ascultat intr-un mod profesionist reprezinta o activitate disciplinata, meditativa si receptiva emotional, in care nevoia de exprimare de sine a terapeutului se subordoneaza nevoilor psihologice ale clientului, in asa fel incat conversatia nu este intrerupta pentru ca terapeutul sa impartaseasca experiente sau sa dea sfaturi.

In terapie, a asculta este mult mai important decat a vorbi. Majoritatea dintre noi poate intelege acest proces; ne amintim cu siguranta momente de transformare si insight, atunci cand am simtit efectele atentiei totale a cuiva caruia ii pasa, cand am simtit ca suntem intelesi cu adevarat si cand am putut beneficia de clipe de liniste interioara si repaus in prezenta cuiva. 

Spatiul sigur si liber care este creat in terapie iti permite exprimarea sincera si impartasirea deschisa a experientelor, emotiilor si gandurilor tale. De fapt, un important scop in terapie este incurajarea exprimarii libere, prin aceasta oferindu-se clientului experienta unei relatii in care onestitatea este posibila, este incurajata si este valorificata. Terapeutul se raporteaza la tine fara idei preconcepute, fara judecati si fara constrangeri.

O diferenta de baza, fata de orice alta abordare de comunicare din viata noastra, este aceea ca terapeutul a parcurs si el acest drum de descoperire interioara si constientizare, in asa fel incat, in relatia cu clientul, el nu vine incarcat de angoase, limitari si necunoscute, asa cum presupun relatiile obisnuite, prin urmare, fluiditatea sa psihica poate sustine si acompania clientul in procesul transformarii interioare. Relatia dintre cei doi este una de cooperare. 

Psihoterapia  nu inseamna aplicarea unei teorii, sub forma unei retete, asupra tuturor. Cartile, sfaturile, seminariile si alte forme de tratament, care nu sunt individualizate reprezinta niste generalizari, compuse din elemente comune majoritatii oamenilor. Desi sunt valoroase, de multe ori se pot situa doar la suprafata problematicii individuale, ele iti spun ceea ce se intampla cu cei mai multi dintre oameni, insa in fiecare caz particular raspunsurile pot fi foarte diferite. Empatia terapeutului si modul de relationare al acestuia cu clientul permite abordarea fiecarei persoane exact asa cum este ea – unica. 

Terapia pe care o practic abordeaza simptomele intr-o maniera de profunzime, interpretandu-le drept semnale si simboluri ale unor aspecte interioare necunoscute, inconstiente. De aceea, sensul adevarat al trairilor si evenimentelor din viata noastra ne poate scapa, fara o privire mai adanca asupra lor. 

Un aspect fundamental al fiintarii noastre echilibrate il reprezinta acceptarea de sine; descoperirea, integrarea si acceptarea a ceea ce suntem noi cu adevarat se afla la bazele unei existente libere si implinite. Desi acestea sunt atitudini interioare ce ar trebui invatate din primii ani ai vietii, de la parinti, educatia timpurie inca nu ofera acea stabilitate emotionala, necesara explorarii, cresterii si dezvoltarii psihice armonioase, in primul rand datorita lipsei informarii asupra acestor procese interioare si apoi a modului si valorilor prin care a fost mereu structurata viata la nivel social. De aceea, prin intregul demers terapeutic se urmareste, de fapt, oferirea contextului afectiv adecvat pentru a atinge nivelul de acceptare si intelegere, ce ne permite sa actionam in viata noastra cu incredere si curaj si sa operam modificari importante ale aspectelor personale. 

Oamenii cauta pana la urma psihoterapia, atunci cand resursele obisnuite nu mai sunt suficiente pentru a sustine tipul de adaptare pe care trebuie sa il realizeze. 

Rolul terapeutului este acela de a-i ajuta pe oameni sa isi gaseasca si sa isi valorifice puterea personala interioara. Abtinandu-se de la a da sfaturi si de la a-si exercita vreo influenta personala, terapeutii isi exprima implicit increderea ca pacientii pot sa-si descopere raspunsurile proprii, odata ce incep sa se inteleaga mai bine. 

Durata terapiei presupune mai multe sedinte, deoarece a face schimbari si a modifica perceptii inradacinate de ani de zile constituie un demers, care se realizeaza in timp si care necesita invatarea unor modalitati noi de lucru cu sine.

Psihoterapia reprezinta un proces de constientizare; si aceasta constientizare este importanta deoarece, cu cat functionam mai putin constienti de gandurile, emotiile, actiunile noastre si ale celorlalti, cu atat acestea vor avea o putere de control mai mare asupra noastra si vom ramane blocati astfel in pattern-uri care nu mai sunt valabile, care nu ne mai folosesc de fapt. 

Terapeutul te ajuta sa vezi cum diferite aspecte si evenimente din viata ta sunt legate in moduri pe care pana atunci nu le-ai luat in considerare. 

In psihoterapie, invatam cum sa ne indreptam lumina constiintei spre zonele de umbra din noi, cele necunoscute, uitate, blocate, cele care ne produc diferite frici, invatam cum sa facem "curatenie" in interiorul nostru, cum sa scoatem si sa eliberam de "sub pres" lucruri ingropate si ascunse vederii si care de acolo, de unde se afla, ne deranjeaza si ne influenteaza fara sa ne dam seama, invatam sa fim atenti si prezenti in noi insine, in psihismul nostru, in corpul nostru, in miezul nostru, in asa fel incat sa fim vigilenti si sa actionam, atunci cand suntem deturnati de la drumul si echilibrul nostru. 

Putem simti efectele terapiei atunci cand incepem sa observam ca am devenit mai centrati in noi insine, mai clari, mai energici, mai increzatori in sine si in viata si cand simptomele dispar, deoarece le-am auzit, le-am dat atentie, le-am ascultat si descifrat mesajul. 

Desi putem crede ca aceste realizari majore ar fi cam capatul drumului explorarii interioare, calatoria noastra nu se incheie insa aici, deoarece descoperirea de sine si atingerea coerentei interioare fac loc, la un moment dat, pentru ceva mult mai maret, constientizarea dimensiunii noastre spirituale, a vastitatii a ceea ce reprezentam noi insine ca esenta, iar din acest punct urmeaza deschiderea catre o noua viziune asupra Vietii ce presupune intelesuri mai inalte.

miercuri, 2 februarie 2011

Totul se afla in tine!



Invata sa te asculti! Si descifreaza-ti limbajul unic prin care te exprimi si prin care iti creezi viata. 

Daca evenimentele din viata ta ti se prezinta uneori sub forma unei boli, a unei suferinte sau a unei crize personale , esti invitat, de fapt, prin acestea sa iti indrepti privirea catre tine, sa te asculti cu adevarat, sa te explorezi si sa initiezi transformari interioare. 

Psihoterapia de profunzime te ghideaza in aceste descoperiri si te ajuta sa reiei contactul cu tine insuti, pentru a-ti descatusa puterea interioara si a-ti manifesta resurse nebanuite.


“Never stop searching for the depths of your soul.”