miercuri, 16 februarie 2011

Aminteste-ti de Tine!



Unde te afli in valtoarea vietii tale? 

Esti mereu grabit sa termini cat mai multe activitati de care te simti presat, esti ambitionat de succesul altora si incerci sa te autodepasesti continuu fara sa iei pauza, esti inchis intr-o relatie de gratiile obisnuintei sau vinovatiei, te orientezi mai tot timpul in viitor, ca poate atunci iti va fi mai bine, resimti des frustrare legata de neputinta de a alege ceea ce stii ca e adevarat si bun pentru dezvoltarea ta, traiesti deseori teama de a pierde aprecierea celorlalti, iubirea partenerului, siguranta oferita de un job sau de o relatie? Incerci sa inghesui intr-o scurta vacanta tot ceea ce ti-ai refuzat ca si relaxare in decursul unui an, te pierzi in ajutorul oferit altora fara sa te vezi si pe tine, te ascunzi in spatele unei atitudini de victima, a sistemului sau a celor care te fac sa suferi, care nu iti ofera, sau te ascunzi in atitudinea comoda de copil dragalas si neajutorat care are mereu nevoie de sfaturi si ajutor, ori dimpotriva, esti intotdeauna salvatorul si organizatorul celorlalti, te raportezi la cei din jur cu teama sau poate intr-un mod mai agresiv si arogant, sperand ca nimeni nu-ti va observa vulnerabilitatea, sensibilitatea? Fugi de tine gasind tot timpul cate ceva de facut, de privit, de gandit, de judecat, iti adormi impulsurile creatoare sub impresia ca nu e momentul potrivit pentru a le materializa, doar esti prea ocupat cu lucruri mai importante, te lupti chiar cu tine insuti impunandu-ti asteptari si pedepsindu-te cand nu le atingi, iti pasa mai mereu de parerile celor din jur, de imaginea pe care crezi ca trebuie sa ti-o pastrezi cu orice chip, alergi dupa un scop in viata si teluri diverse doar pentru a demonstra, pentru a demonstra tuturor ceea ce esti in stare si cate poti sa faci?

Lista poate continua la nesfarsit... Atat de multe sunt modurile din ce in ce mai complexe si mai subtile pe care le folosim ca sa ne indepartam. Sa ne indepartam de noi. Si de cele mai multe ori o facem fara sa ne dam seama. 

Unde este pauza pentru reflectie, pentru contemplare, pentru ascultare, pentru regasire? Cand va fi momentul oportun pentru a ne pune intrebari si pentru a nu mai cauta mereu in afara ceea ce se afla in interior? 

Cand ne vom oferi clipe de liniste, de recunoastere a adevarului din noi insine si de putere pentru a-l manifesta? Cand vom indrazni sa ne privim si sa fim curiosi in a descoperi trasaturi ale sufletului nostru pe care le-am acoperit de-a lungul anilor prin nepasare, prin necunoastere, prin teama?

Cand ne vom accepta in acelasi timp vulnerabilitatea si forta, atat de strans si perfect impletite in fiinta noastra? 

Raspunsurile pentru toate vin din cautare, din cautarea sincera si in locul potrivit. Fa un pas spre tine si vei prinde firul pe care sa mergi.

O povestioara cu talc suna asa: intr-o seara, tarziu, cineva se plimba pe o alee si intalneste un barbat, asezat langa un felinar stradal, care pare sa caute ceva. Il intreaba: „Ai pierdut ceva?”  „Da, ii raspunde barbatul, am pierdut o cheie importanta.”  „Vrei sa te ajut sa o cauti?” „Multumesc, da, apreciez.” Si cautara impreuna o vreme, in zona luminata de felinar. Dintr-o data, strainul il intreaba din nou pe barbat: „Esti sigur ca ai pierdut cheia aici?” „A, nu, raspunde acesta. Am pierdut-o prin casa.”  „Si atunci de ce o cauti pe strada, sub lumina unui felinar?”  „Pentru ca acasa nu imi functioneaza lumina.”  Cam toti cautam in acelasi fel raspunsurile la intrebarile cele mai profunde...

vineri, 11 februarie 2011

Semnificatia simptomului


Ce este un simptom? Putem intelege acest termen foarte usor, chiar din definitia sa – un semn, o manifestare, un indiciu al unei devieri de la functionarea sau starea normala.

Desi cea mai intalnita acceptiune a sa este cea medicala, prin care se face referire la diverse modificari fizice si fiziologice aparute in boala, se poate considera drept simptom orice se prezinta ca si semnal interior – fizic, cum ar fi o durere, sau psihic, cum ar fi o stare deranjanta recurenta, diverse trairi si emotii – sau ca si semnal exterior, ce poate fi observat si de catre ceilalti – cum ar fi tot felul de comportamente si manifestari si chiar diferite accidente care ni se intampla.

Abordarea simptomelor de-a lungul timpului s-a bazat mai mult pe o interpretare directa si mecanica, legata mai mereu de observarea si interpretarea acestora drept indicatori ai unor tulburari organice, care necesita o reglare rapida - eliminarea simptomului cu orice pret. Ne doare capul, anulam durerea cu un medicament, avem colesterolul marit, un alt medicament si un regim il poate reduce, resimtim tahicardie mai mult decat la evenimente emotionante, folosim calmante pentru a ne stabiliza ritmul cardiac, avem stari de neliniste destul de des, le diminuam cu anxiolitice.

Dar privim vreodata mai adanc la semnificatia a ceea ce traim si a ceea ce ni se intampla? Putem oare intelege ca ceea ce este doar anulat, sters, sedat, aruncat afara din constiinta (fara a cauta cauza pentru care a aparut acel dezechilibru, fara a auzi ceea ce se incearca sa ni se transmita pe acea cale, si astfel fara sa ajungem sa facem transformarile adevarate pentru a restabili echilibrul interior) se va intoarce sub o forma mult mai vizibila, care sa ne afecteze mai tare?

Am fost invatati, in general, sa anulam aceste semnale. Paradoxal, de multe ori, ne comportam ca si cand am avea o masina ale carei beculete-semnal de pe bord se aprind in fata noastra - cele care ne informeaza despre diferite probleme in functionarea ei (de exemplu, faptul ca urmeaza sa ramana fara benzina sau ca au aparut diverse defectiuni ale motorului). Insa noi ce facem? In aceasta situatie ipotetica, incercam sa le scoatem sau sa le spargem, ca sa nu le mai vedem si ne iluzionam, poate fara sa ne dam seama, ca, nemaivazandu-le, nu mai exista nici o problema. In cazul real, in care chiar avem o masina, ni s-ar parea complet lipsit de logica sa ignoram aceste semnale, asa ca le interpretam drept indicatori adevarati, care ne arata o disfunctionalitate, si atunci rezolvam procesul care a dus la aprinderea beculetului – mergem sa o alimentam sau mergem la service pentru reparatie. Dar de ce nu facem oare asta si in situatiile pe care le traim?? (In acest exemplu am folosit beculetul de control drept metafora pentru simptom. )

Ceea ce ni se prezinta sub forma unui simptom, indiferent daca este fizic sau de alta natura, nu constituie decat expresia vizibila a ceva ce se intampla intr-o zona „invizibila”, inconstienta. Este ceva ce ne intrerupe din calea nostra de pana atunci, si, da, ne deranjeaza, pentru ca ne constrange sa ii dam atentie. Dar un simptom este acolo exact pentru a ne atrage atentia, ca sa ne indice ca ceva nu este in ordine si sa ne faca sa reflectam un pic. Ar fi absurd sa dorim doar sa il facem sa dispara si atat, sa il decuplam, sa il impiedicam sa se manifeste. Insa ar trebui sa facem in asa fel, incat sa nu mai fie necesar sa se manifeste, descifrandu-i mesajul si realizand astfel modificarile profunde ale aspectelor noastre interioare ce au dus la aparitia sa. 

In ultimele decenii, discipline si abordari psihoterapeutice, de medicina alternativa si spirituale, au inceput sa popularizeze mai mult viziunea pastrata insa de multe traditii si culturi, aceea a omului ca fiinta unitara, in care nu exista separare si bariere intre psihic, fizic si spiritual, totul functionand ca un continuum, ca un intreg.

Nu ne putem centra doar pe rezolvarea simptomului nici cand este vorba despre dezechilibrele ce apar in dimensiunea psihica, adica nu este eficient sa tratam prin afirmatii pozitive si doar prin vointa un complex de inferioritate, o fobie sau alte afectiuni, fara sa cautam mai adanc sensul si ce anume se ascunde sub aceasta manifestare.

Atunci cand intelegem de ce ne apar anumite tulburari, cum anume sunt legate intre ele, de ce „ne trag de maneca” exact in acest moment, putem sa ne implicam mult mai activ in restabilirea echilibrului, resimtim mai multa forta de actiune in procesele de vindecare, in atingerea scopurilor, in desfasurarea vietii noastre in general; constientizarea ne aduce puterea interioara inapoi.

Fiinta umana este deosebit de complexa, iar capacitatea sa de functionare constienta se largeste din ce in ce mai mult, pe masura ce omul isi orienteaza atentia spre sine insusi. Ceea ce este necesar sa realizam in decursul vietii, este tocmai aceasta intindere a constiintei si asupra zonelor noastre de functionare inconstiente si necunoscute, pentru a putea trai libertatea si responsabilitatea in alegerile pe care le facem si in drumul nostru de crestere.

Este ca si cand incepem sa intelegem un limbaj ale carui semne nu ne-au fost clare pana atunci. Si avem nevoie de ghidare ca sa exploram, sa invatam, sa stapanim acest limbaj si sa stim cum sa cautam sensurile si fascinantele semnificatii dinauntrul nostru, pentru a ne imbunatati si transforma viata. Nu intamplator, cel mai cunoscut indemn la autocunoastere si la puterea acestei autocunoasteri este cel antic, scris pe frontispiciul templului din Delphi: „Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers.”



marți, 8 februarie 2011

De ce un psihoterapeut?

Pentru multi oameni, a consulta un terapeut in situatii ce par fara inteles, raspuns sau iesire, nu pare a fi o solutie viabila. De ce? Primele incercari de rezolvare, in cazul in care nu negam ca am avea o problema sau neclaritate legata de noi insine, este sa apelam la sfatul prietenilor, familiei, la cei care par a ne cunoaste cel mai bine. Doar ne stiu aproape de o viata… Terapia este privita drept ultima solutie, in cazul in care problemele sunt mai “grave”, sau consideram ca poate este pentru altii, asa zisii dezechilibrati mental si emotional vizibil, nebunii… Insa ceea ce nu stim este ca ne putem invarti in iluzii, gasind alinare temporar pentru suferintele si dificultatile prin care trecem,  fara sa ne dam seama cat de aproape de noi insine pot fi solutiile adevarate.

Ascultandu-te cu rabdare si cu atentie, terapeutul deschide portile receptivitatii sale, oferindu-ti un spatiu interior sigur si sustinator, necesar pentru verbalizare si introspectie, care te ajuta sa inveti si  tu la randul tau sa te asculti si sa te descifrezi.  

Diferenta majora fata de o conversatie obisnuita, sociala, este aceea ca dialogul social include foarte mult “zgomot”, creat de faptul ca ambii parteneri ai conversatiei au nevoie de a se exprima si de a fi intelesi de catre celalalt. Prietenii pot intrerupe, pot vorbi unii peste altii si pot schimba subiectul oricand, lucru care nu confera spatiu de reflectie si constientizare. 

Doar schimbul de idei si de sfaturi cu o persoana este adeseori ineficient in determinarea unei transformari reale si durabile. 

A fi ascultat intr-un mod profesionist reprezinta o activitate disciplinata, meditativa si receptiva emotional, in care nevoia de exprimare de sine a terapeutului se subordoneaza nevoilor psihologice ale clientului, in asa fel incat conversatia nu este intrerupta pentru ca terapeutul sa impartaseasca experiente sau sa dea sfaturi.

In terapie, a asculta este mult mai important decat a vorbi. Majoritatea dintre noi poate intelege acest proces; ne amintim cu siguranta momente de transformare si insight, atunci cand am simtit efectele atentiei totale a cuiva caruia ii pasa, cand am simtit ca suntem intelesi cu adevarat si cand am putut beneficia de clipe de liniste interioara si repaus in prezenta cuiva. 

Spatiul sigur si liber care este creat in terapie iti permite exprimarea sincera si impartasirea deschisa a experientelor, emotiilor si gandurilor tale. De fapt, un important scop in terapie este incurajarea exprimarii libere, prin aceasta oferindu-se clientului experienta unei relatii in care onestitatea este posibila, este incurajata si este valorificata. Terapeutul se raporteaza la tine fara idei preconcepute, fara judecati si fara constrangeri.

O diferenta de baza, fata de orice alta abordare de comunicare din viata noastra, este aceea ca terapeutul a parcurs si el acest drum de descoperire interioara si constientizare, in asa fel incat, in relatia cu clientul, el nu vine incarcat de angoase, limitari si necunoscute, asa cum presupun relatiile obisnuite, prin urmare, fluiditatea sa psihica poate sustine si acompania clientul in procesul transformarii interioare. Relatia dintre cei doi este una de cooperare. 

Psihoterapia  nu inseamna aplicarea unei teorii, sub forma unei retete, asupra tuturor. Cartile, sfaturile, seminariile si alte forme de tratament, care nu sunt individualizate reprezinta niste generalizari, compuse din elemente comune majoritatii oamenilor. Desi sunt valoroase, de multe ori se pot situa doar la suprafata problematicii individuale, ele iti spun ceea ce se intampla cu cei mai multi dintre oameni, insa in fiecare caz particular raspunsurile pot fi foarte diferite. Empatia terapeutului si modul de relationare al acestuia cu clientul permite abordarea fiecarei persoane exact asa cum este ea – unica. 

Terapia pe care o practic abordeaza simptomele intr-o maniera de profunzime, interpretandu-le drept semnale si simboluri ale unor aspecte interioare necunoscute, inconstiente. De aceea, sensul adevarat al trairilor si evenimentelor din viata noastra ne poate scapa, fara o privire mai adanca asupra lor. 

Un aspect fundamental al fiintarii noastre echilibrate il reprezinta acceptarea de sine; descoperirea, integrarea si acceptarea a ceea ce suntem noi cu adevarat se afla la bazele unei existente libere si implinite. Desi acestea sunt atitudini interioare ce ar trebui invatate din primii ani ai vietii, de la parinti, educatia timpurie inca nu ofera acea stabilitate emotionala, necesara explorarii, cresterii si dezvoltarii psihice armonioase, in primul rand datorita lipsei informarii asupra acestor procese interioare si apoi a modului si valorilor prin care a fost mereu structurata viata la nivel social. De aceea, prin intregul demers terapeutic se urmareste, de fapt, oferirea contextului afectiv adecvat pentru a atinge nivelul de acceptare si intelegere, ce ne permite sa actionam in viata noastra cu incredere si curaj si sa operam modificari importante ale aspectelor personale. 

Oamenii cauta pana la urma psihoterapia, atunci cand resursele obisnuite nu mai sunt suficiente pentru a sustine tipul de adaptare pe care trebuie sa il realizeze. 

Rolul terapeutului este acela de a-i ajuta pe oameni sa isi gaseasca si sa isi valorifice puterea personala interioara. Abtinandu-se de la a da sfaturi si de la a-si exercita vreo influenta personala, terapeutii isi exprima implicit increderea ca pacientii pot sa-si descopere raspunsurile proprii, odata ce incep sa se inteleaga mai bine. 

Durata terapiei presupune mai multe sedinte, deoarece a face schimbari si a modifica perceptii inradacinate de ani de zile constituie un demers, care se realizeaza in timp si care necesita invatarea unor modalitati noi de lucru cu sine.

Psihoterapia reprezinta un proces de constientizare; si aceasta constientizare este importanta deoarece, cu cat functionam mai putin constienti de gandurile, emotiile, actiunile noastre si ale celorlalti, cu atat acestea vor avea o putere de control mai mare asupra noastra si vom ramane blocati astfel in pattern-uri care nu mai sunt valabile, care nu ne mai folosesc de fapt. 

Terapeutul te ajuta sa vezi cum diferite aspecte si evenimente din viata ta sunt legate in moduri pe care pana atunci nu le-ai luat in considerare. 

In psihoterapie, invatam cum sa ne indreptam lumina constiintei spre zonele de umbra din noi, cele necunoscute, uitate, blocate, cele care ne produc diferite frici, invatam cum sa facem "curatenie" in interiorul nostru, cum sa scoatem si sa eliberam de "sub pres" lucruri ingropate si ascunse vederii si care de acolo, de unde se afla, ne deranjeaza si ne influenteaza fara sa ne dam seama, invatam sa fim atenti si prezenti in noi insine, in psihismul nostru, in corpul nostru, in miezul nostru, in asa fel incat sa fim vigilenti si sa actionam, atunci cand suntem deturnati de la drumul si echilibrul nostru. 

Putem simti efectele terapiei atunci cand incepem sa observam ca am devenit mai centrati in noi insine, mai clari, mai energici, mai increzatori in sine si in viata si cand simptomele dispar, deoarece le-am auzit, le-am dat atentie, le-am ascultat si descifrat mesajul. 

Desi putem crede ca aceste realizari majore ar fi cam capatul drumului explorarii interioare, calatoria noastra nu se incheie insa aici, deoarece descoperirea de sine si atingerea coerentei interioare fac loc, la un moment dat, pentru ceva mult mai maret, constientizarea dimensiunii noastre spirituale, a vastitatii a ceea ce reprezentam noi insine ca esenta, iar din acest punct urmeaza deschiderea catre o noua viziune asupra Vietii ce presupune intelesuri mai inalte.

miercuri, 2 februarie 2011

Totul se afla in tine!



Invata sa te asculti! Si descifreaza-ti limbajul unic prin care te exprimi si prin care iti creezi viata. 

Daca evenimentele din viata ta ti se prezinta uneori sub forma unei boli, a unei suferinte sau a unei crize personale , esti invitat, de fapt, prin acestea sa iti indrepti privirea catre tine, sa te asculti cu adevarat, sa te explorezi si sa initiezi transformari interioare. 

Psihoterapia de profunzime te ghideaza in aceste descoperiri si te ajuta sa reiei contactul cu tine insuti, pentru a-ti descatusa puterea interioara si a-ti manifesta resurse nebanuite.


“Never stop searching for the depths of your soul.”