Follow your heart...

Indemnul de a ne urma inima. Il cunoastem cu totii. Il aplicam, insa? Cum il aplicam? Sau pare ceva prea plin de sentimentalism?

Ce stim despre inima noastra?

A fost considerata din vremuri stravechi drept sediul sufletului. Este locul identificarii cu Sine. Ducem mana la piept cand spunem „eu”, la fel, „juram cu mana pe inima” pentru a ne demonstra onestitatea. Este considerata, insa, si sediul emotiilor. De aceea, proiectam asupra ei o imagine conforma cu ceea ce credem noi ca sunt emotiile – partea cam sensibila din noi, usor de influentat si de dezechilibrat, astfel, nu prea indicat de ascultat...

Fiind in asa mare legatura cu emotiile, carora suntem invatati sa le desconsideram de multe ori importanta si intelesul, perceptia noastra asupra inimii urmeaza aceeasi conceptie limitata. La nivel psihologic o vedem ca pe ceva ce tine de sfera afectiva, cam neclara si instabila; la nivel fiziologic, anatomic, o vedem ca pe o pompa eficienta in a distribui sangele in intregul corp.

Insa, inima reprezinta mult mai mult decat stim si credem.

Studii extinse realizate in ultimii ani in jurul functionarii cardiace ne prezinta rezultate uimitoare, ce vor reusi cu siguranta sa pozitioneze inima in locul central a tot ceea ce inseamna fiintarea noastra.

Inima este mai mult decat o simpla pompa. Ea este, de fapt, „un centru complex si organizat de procesare a informatiilor, prezentand un creier propriu, functional, care comunica cu si influenteaza creierul cranian prin intermediul sistemului nervos, al celui hormonal, precum si prin intermediul altor cai. Aceste influente, provenite de la inima, afecteaza functionarea creierului si a majoritatii organelor interne, determinand astfel calitatea vietii”.(HeartMath Institute) De asemenea, cercetarile recente au evidentiat faptul ca inima actioneaza si ca o glanda endocrina, producand si secretand diferiti hormoni cu rol esential in echilibrul psiho-fizic.

Desi ne sfiim inca sa aducem impreuna si sa corelam termeni ce par a tine de discipline mai mult ezoterice (cum este cel de „energie”), cu teoriile si explicatiile din domeniul psihologiei si nu numai, devine din ce in ce mai evidenta necesitatea de a realiza ca nu putem extinde intelegerea fenomenelor vietii, fara a ne largi aria de perceptie si sistemele de referinta.

Astfel, nu se poate nega descoperirea ce plaseaza inima in rolul central al perceperii subtile a campurilor magnetice si a frecventelor energetice emanate din propria persoana si de catre cei din jur. Campul electro-magnetic al inimii, care este de 5000 de ori mai puternic decat cel generat de creier, actioneaza ca un sistem de receptie a multor informatii energetice provenite din noi si din exteriorul nostru. Aceste informatii sunt resimtite si traduse in sistemele interne drept emotii.

Este greu inca sa intelegem la ce ne ajuta simtirea emotiilor?

Cu ajutorul lor „culegem” date despre noi insine si despre ceilalti. Aceste date ne orienteaza mai departe si ne ghideaza catre a produce modificari in propriile programe de functionare psihica, mentala, energetica, pentru a atinge armonia si echilibrul interior.

Informatiile pe care inima, prin campul ei, le preia sunt transmise apoi creierului, unde se activeaza pattern-uri, adica scheme si cai deja formate si intarite, care ne vor coordona perceptiile, comportamentele, activitatea organelor interne si a proceselor mentale.

„Inima poate fi considerata o puternica poarta de intrare in reteaua de comunicare ce conecteaza corpul, mintea, emotiile si spiritul.”(HeartMath Institute)

Starile pozitive sunt reprezentate, la nivelul inimii, de o ritmicitate coerenta, iar cele negative, de o frecventa cardiaca mai dezorganizata.

Cu cat cunoastem mai bine modul in care functionam psihic, devenind atenti la ce anume din programele noastre mentale genereaza in noi anumite emotii, si invatam totodata sa descifram aceste emotii, cu atat vom reusi sa ne ghidam mai usor catre a schimba acele programe vechi, daca este cazul, si a construi unele care sunt in acord cu propria fiinta, cu profunzimile noastre, cu nevoile personale de crestere si evolutie, programe care ne vor permite sa traim intr-un mai mare echilibru fizic si psihic.

Starile de echilibru, centrare si armonie, ce produc coerenta interioara, ne amplifica si abilitatile empatice, reusind astfel sa discernem si sa decodam mai usor emotiile celor cu care interactionam.

Mediul emotional in care traim este foarte important pentru activarea, generarea si stabilizarea programelor care vor deveni in timp pattern-uri puternice si care ne vor calauzi de-a lungul vietii.

Ceea ce traim constant in interior ne predispune la a rezona mai mult si a amplifica frecventele emotionale de acelasi tip cu care intram in contact, adica emotii provenite de la ceilalti. De exemplu, atunci cand suntem tulburati, nu putem fi atat de receptivi la vibratiile pozitive, ale bucuriei, relaxarii, frumusetii... Insa nu este neaparat o solutie potrivita nici sa alergam cautand si generand superficial, mereu din exterior, emotii placute. Pentru ca, cea mai eficienta si constanta armonie ne este data de autogenerarea acestor emotii din interior, din propria fiinta, prin activarea si functionarea pe baza programelor (credinte si conceptii) ce sustin iubirea, increderea, siguranta, autenticitatea... Astfel, trairile pozitive vor fi un efect stabil al starii reale de bine, de curgere.

Inima nu ne minte, nu ne induce in eroare, ea doar primeste si transmite informatii vitale pentru orientarea proprie si pentru intelegerea a ceea ce se intampla in noi si in afara.

Cand sa ne incredem in inima noastra si sa o urmam? Cand invatam sa o ascultam cu adevarat. Cand incepem sa ne largim constiinta.

Observatorul... din noi

„Nothing exists until or unless it is observed.”

Ai privit vreodata cu adevarat prin ochii sufletului tau? Prin ochii aceia patrunzatori, care vad adevarul si substanta dincolo de aparentele imediate. Prin ochii aceia care nu pot fi mintiti de explicatii puerile si de exprimarea a orice altceva in afara autenticitatii.

Cine priveste oare prin ochii nostri? Cine este, de fapt, observatorul real? Si credem cumva ca acest observator are nevoie, pentru a percepe, de ajutorul pupilelor noastre fizice?

Pe parcursul anilor ne-am antrenat in mod sustinut capacitatea de observare. Insa, in special de observare a realitatii inconjuratoare. Astfel, ne-am consolidat, cu siguranta, un observator vigilent – cel al personalitatii noastre. Care isi face treaba din plin. Cum altfel am mai gasi repere despre noi insine fara acesta, fara atatea comparatii, judecati, analize? Cine altcineva ne-ar mai ajuta sa vedem daca suntem mai frumoase sau mai destepte decat colega, mai priceputi decat colegul, mai de succes decat amicii, mai „evoluati” decat cei de langa noi?

Suntem intr-o preocupare constanta de a ne defini si valida in functie de nenumaratele criterii exterioare, pe care, cu o grija deosebita, societatea se straduieste sa le inmulteasca si sa ni le aduca in prim plan.

Observam, oservam, observam. Asa cum suntem obisnuiti. Cu simt critic.

Mai exista insa si o alta modalitate de a observa? Cand rolul observatorului este preluat de catre sufletul nostru, percepem in cu totul alt fel. Ne observam in primul rand pe noi insine, cu atentie, cu interes, cu compasiune: ceea ce simtim, ceea ce gandim, ceea ce vine din noi cu sinceritate si ne bate la portile inimii, nevoile, dorintele noastre cele mai intime, amintirile ascunse de mult. Le devenim martori si le primim in constiinta pentru a le lasa sa ne invete lucruri nestiute despre noi, pentru a le lasa sa ne aduca adevarata validare, cea izvorata din interior si bazata pe insasi simtirea autentica, singura in care ar trebui sa ne incredem.

Bineinteles, nu putem scapa nici in cazul acesta, privind observatorul nostru interior, de „exercitiu”, de exersare. O exersare necesar sa fie inceputa de timpuriu. Cu cat suntem mai autentic vazuti, recunoscuti si validati, cu atat ne vom activa si noi, in grad mai mare, privirea provenita din adancul sufletului, pentru a o indrepta asupra noastra si asupra celorlalti.

Privirea observatorului nostru adevarat nu judeca, nu critica, ci trece dincolo de straturile groase ale falsului Eu pe care l-am construit, pentru a ne revela ceea ce ferim chiar si de noi insine, miezul real, intelesuri si sensuri ingropate, frumusetea si fragillitatea, deopotriva cu neputinta si ranile. Si facand asta, martorul nostru interior incearca cumva sa ne ajute sa scoatem la suprafata, in lumina, ceea ce am acoperit si am invatat sa pastram cu frica, inlantuite de legile si regulile stupide ale lumii, multele trairi si continuturi afective provenite din istoriile noastre de viata, din nevoile noastre mai mult sau mai putin implinite si nu numai.

Aceasta privire agera si plina de sinceritate poate ajunge direct si in inima celui de langa noi. Strapunge ziduri de aparare, straturi superficiale, si rascoleste prin cotloanele prafuite, prin locurile interioare neumblate sau ascunse, printre bogatiile nestiute, pentru a scoate la iveala nucleul de adevar propriu.

Cand sufletul din mine, vede sufletul din tine... ce alta privire, legatura si comunicare mai reala ar putea sa existe?

Deci, cui alegem sa ii oferim rolul de observator?