O incadram in randul unor abilitati deosebite, care nu sunt accesibile oricui. Sau credem ca se poate dobandi doar prin mari eforturi. Insa, empatia e mult mai aproape de noi decat credem, ea reprezinta chiar limbajul nostru preverbal si nonverbal. Aceasta inseamna ca ne-am sprijinit foarte mult pe ea inainte de a invata sa vorbim, fiindu-ne vitala pentru supravietuire si dezvoltare. Fara ajutorul ei, nu am fi ajuns unde suntem acum, nu am fi putut creste, relationa, comunica. Ni se pare ca e rezervata exclusiv anumitor persoane doar datorita faptului ca acum, la maturitate, am uitat de ea, folosind-o inconstient, automat, si uneori in moduri distorsionate.
Empatia este un dar minunat, un mijloc de comunicare atat de fin si de profund, incat, daca i-am permite sa se manifeste constient, ne-ar conduce prin viata liber, cursiv, ne-ar ajuta sa ne cunoastem la niste nivele nebanuite si ne-ar deschide portile catre o intelegere si simtire a celorlalti ce frange barierele si limitele dintre noi, stabilite prin comparatii si competitie.
Empatia este un termen destul de greu de explicat, deoarece cuprinde mai multe fatete, de la a fi sensibil la trairile profunde ale celuilalt si a le intelege, pana la a simti puternic si tulburator emotiile vizibile ale celor din jur.
Cu totii suntem capabili sa citim emotiile, doar ca, deoarece bogatia noastra emotionala este nemasurata si ni se prezinta stratificat (unele emotii de suprafata ascund de fapt altele, mai apropiate de miezul nostru, dar mai greu accesibile), ne oprim cu simtirea la diferite grade de adancime, concentrandu-ne doar pe anumite trairi si primind in acest fel doar informatii partiale.
Ceea ce ne este mai familiar in interiorul nostru reusim sa identificam mai usor si la ceilalti. Astfel, stratul de profunzime prin care ne putem racorda la trairile celorlalti este determinat de nivelul propriu de autocunoastere emotionala.
Daca suntem speriati sa coboram prea mult in adancurile noastre, pentru a cauta intelesurile ascunse din spatele emotiilor aparente, ne vom opri doar la acest stadiu si cu perceperea si intelegerea celorlalte persoane. Cu cat cunoasterea de sine capata substanta, cu atat claritatea citirii si deslusirii limbajului emotional se mareste.
Dezvoltarea si usurinta folosirii capacitatii empatice nu se sprijina doar pe o exersare si o expunere la cat mai multe trairi ale altora, nu consta in invatarea unor metode speciale de receptionare, ci presupune in primul rand o cunoastere interioara serioasa prin lucrul cu sine, o constientizare a nuantelor afective proprii si a sensurilor acestora.
Pana nu ne cunoastem si nu luam contact cu tot ceea ce simtim, nici nu putem identifica si diferentia intre emotiile noastre si ale celorlalti. De aceea ne si gasim coplesiti de starile celor din jur, pentru ca le percepem, dar nu stim ce sa facem cu ele; ne activeaza ceva interior, ne tulbura, pot agata trairi ale noastre demult uitate si ingropate, dar mai departe se poate sa nu intelegem nimic. Ajungem sa le lasam sa rezoneze in noi, pana resimtim cumva ca le preluam, fara sa fim constienti ca acele stari ne spun, de fapt, ceva important despre persoanele din fata noastra, lucruri care se cer auzite si descifrate; la fel cum, o „molipsire” emotionala intensa ne poate arata ceva si despre noi, ceva de care nu ne dam seama, fiind plasat in afara constientei noastre.
Empatia poate parea o abilitate magica de a primi informatii despre ceilalti si nu ceva natural si indispensabil pentru viata, deoarece educatiei pe care o primim ii lipseste conceptia orientarii catre sine, locul de unde se alimenteaza toate capacitatile si talentele noastre. Asa, rupti de noi insine, credem ca, orbecaind dupa solutii fabuloase, vom ajunge sa dobandim de undeva, de la cineva, printr-o metoda miraculoasa, un aspect inerent fiintei noastre. Suntem invatati sa fim mai mult ancorati in exterior, decat in noi insine, ignorandu-ne emotiile si nevoile, ascunzandu-ne dupa paravane si aparente care nu au nici o legatura cu adevaratele noastre trairi. Aflandu-ne in acest loc, cat de limpede am putea percepe si intelege afectele celorlalti?
In copilarie suntem foarte receptivi si captam involuntar ceea ce simt ceilalti, doar pentru ca se afla in jurul nostru. Aceste trairi sunt resimtite atat de intens, incat le consideram ale noastre si incepem sa le manifestam, sa ne comportam in functie de ele.
Tot ceea ce traiesc adultii aflati langa copii este primit de catre acestia drept informatii cu care trebuie sa faca ceva (informatiile emotionale ne imping sa ne orientam intr-o directie si sa actionam). Insa, la o varsta atat de mica, neavand constituite limitele proprii, nestiind unde se termina clar eu si incepe tu, copiii preiau si integreaza aceste trairi ca fiind ale lor, incercand cumva sa le gestioneze, cand e posibil, sau sa le manifeste, cand sunt prea coplesitoare. Pentru ca, in general, nu avem pe langa noi persoane care sa stie sa isi inteleaga emotiile, sa isi rezolve propriile dificultati afective si sa ne usureze astfel de incarcatura lor inutila, traim bombardati incontinuu de diverse stari ce ne zapacesc, ne dezechilibreaza, ne fac incapabili sa diferentiem intre ale mele si ale tale si ne dezorienteaza, deoarece e ca si cand am primi mereu informatii contradictorii. Acest haos ne deformeaza si empatia. Pentru ca ne raportam fara coerenta si continuitate la noi si la ceilalti.
Traiul intr-un asemenea zgomot de afecte inconstante duce catre o alta dificultate dobandita de timpuriu in gestionarea emotionala: responsabilizarea pentru trairile celorlalti. Invatam sa credem ca starile suparatoare si dureroase sau fericite si vesele ale altora au legatura cu noi, deci trebuie sa facem ceva pentru a le rezolva (cele negative) sau pentru a le prelungi (cele pozitive).
Devenim, astfel, niste micute radare care au nevoie sa stie permanent cum se simt cei din jur, pentru a raspunde adecvat. In acest mod, ne decuplam din legatura noastra autentica cu noi insine, pentru ca cel mai important va fi sa cream cumva o stabilitate emotionala exterioara. Deci, ce rost mai are sa ascultam de noi, de nevoile noastre neimplinite intr-o relatie, de exemplu, daca suntem mai concentrati pe cum sa mentinem un echlibru fragil, facandu-l pe celalalt sa se simta bine cu orice pret, ca sa ne simtim si noi la randul nostru mai linistiti? Si in acest caz ne folosim de empatie. Dar nu intr-un scop constructiv, evolutiv pentru noi insine.
Daca ar fi sa privim printr-o metafora, am putea spune ca emotiile constituie un limbaj, un limbaj cu semne clare, ce ne vorbeste noua si celorlalti despre noi, iar empatia ar fi instrumentul de receptionare si interpretare a acestor semne, deci un sistem de citire si decodificare.
Deslusirea mesajelor din informatiile primite depinde de noi, la fel cum depinde de noi gradul de intelegere al unui text sau al unei conversatii – ne putem opri la nivelul aparent, adica ce zice o persoana, sau ne putem racorda la ceea ce simte de fapt. O empatie bine dezvoltata ne permite sa citim dincolo de aparente, ne permite sa fim in contact cu ceea ce transmite o persoana non-verbal, dar sa simtim mai departe si ce se ascunde sub starea sa mai mult sau mai putin vizibila.
Empatia este, pana la urma, o celebrare continua a naturii noastre deschise, spirituale, ea ne permite sa ne bucuram de viata, sa traim din plin, sa vibram cu sensibilitate la ascultarea muzicii, la privirea frumusetilor din jur, la urmarirea unui film sau lectura unei carti. Ne permite sa ne cufundam in privirea celuilalt si sa ii simtim nemarginirea. Ne ajuta sa ne recapatam delicatetea si sinceritatea in prezenta unui copil. Ne face sa ne linistim incredibil la atingerea blanitei unui pisoi. Ne ingaduie sa ne emotionam in fata unei opere de arta. Ne daruieste privilegiul de a descoperi ce se afla in sufletul celui de langa noi si astfel de a privi lumea cu mai multa intelegere si compasiune.Toate acestea si multe altele sunt empatia. O cunoastem foarte bine, pentru ca face parte din noi. Ce ar fi daca i-am acorda mai multa atentie, si deci, constientizare, pentru a o lasa sa ne ofere darurile ei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu