„Judging prevents you from revealing yourself to yourself and to others.”
Fara sa ne dam seama, ne risipim zilnic din energia proprie pe a judeca, a eticheta si incadra intr-un patratel corespunzator persoanele din jur. Ca este vorba de vecina, colegul sau o ruda apropiata, nu ne lasam pana nu extragem un comportament al lor din context, atasandu-i acestuia o eticheta, ce apoi va tinde sa defineasca in exclusivitate persoana ce il prezinta: nesimtita, indrazneata, prefacuta, „cool”, superficiala, lenesa, „diva”, neindemanatica, ironica, de succes... Nu mai realizam neaparat ca facem asta, deoarece antrenamentul il avem de mici. Si a devenit un mod automat de a-i privi pe altii. Ca numeroasele automatisme si gesturi inconstiente pe care le desfasuram mereu.
Desigur, comportamentele si manifestarile conteaza, dar apar ele din neant? Fara a avea un punct de plecare? Si nu ar trebui ele oare sa ne suscite, in acelasi timp, curiozitatea de a afla ce se ascunde in spatele lor? Infatisarea, imbracamintea, mimica, gestica, vocabularul, atitudinea constituie toate un limbaj ce ne transmite informatii. Multe si diverse; despre majoritatea aspectelor care ne caracterizeaza. Totusi, in ce masura ar trebui ca doar acestea sa ne ghideze definitiv perceptia?
In psihologie si in medicina, la loc de onoare sta testarea si diagnosticarea, insa, asezarea pacientului intr-o grupa cat mai bine delimitata, determina destul de rapid o reducere a identitatii acestuia la o denumire alambicata, specifica limbajului de specialitate, si care anuleaza mare parte din ceea ce este acea persoana. O simplificare necesara pentru stereotipia abordarii ulterioare si a tratamentului. Insa, iti imaginezi ca ai putea sa te plimbi cu diagnosticul pe frunte si sa te astepti sa ai sansa de a fi vazut, inteles, sprijinit si ajutat intr-un mod unic, adica exact asa cum esti tu?
Judecarea si categorizarea saracesc si limiteaza mult potentialul si capacitatile noastre de expresie, de cunoastere, de vindecare. Judecand, uitam de noi insine.
De la primele directionari inflexibile si comparatii cu ceilalti, pe care le-am primit in copilarie, pana la conturarea si dezvoltarea nevoii irezistibile de a intra in competitii ca sa ne demonstram superioritatea, traseul nostru de viata e coordonat de o permanenta judecare.
Ceea ce nu sesizam la prima vedere este faptul ca impulsul de a judeca e generat de o neplacere, de o suferinta interioara, un sentiment de neimplinire. Iar totul provine din lipsa contactului cu noi insine si a autocunoasterii. Simtim nevoia sa ne comparam permanent intre noi. Si sa suferim, desigur, pentru diferentele considerate dezavantajoase - „cutare e mai bun la asta”, „eu nu o sa reusesc ca fratele sau ca mama...”, „uite, colega mea de scoala deja are... pana acum”... – care sunt sustinute si mentinute indelung de catre mediul social. Astfel, ne comparam mult pe baza diferitelor imagini „ideale”, promovate cu atata insistenta la scara larga si preluate apoi si de catre familie – primul nostru loc de formare.
In loc de o reala cunoastere de sine, de centrare si incredere in fortele proprii, in abilitatile noastre unice, incepem sa ne agatam de raportarea la exterior, prin nevoia de comparatii, pentru a obtine validarea personala, si prin nevoia de a scoate in evidenta slabiciunile celuilalt, pentru a ne pozitiona pe un nivel de putere superior...
Nu cautam sa vedem si sa intelegem mai multe despre noi si despre ceilalti. Ne multumim sa stim cateva caracteristici, nebanuind ca reprezentam, totusi, mult mai mult decat ne putem imagina. Insa ceea ce dorim cu totii, in secret, in sufletul nostru, este ca cineva, acolo, in afara, sa ne fie precum o oglinda, care sa intoarca spre noi imaginea complexa, unica, deosebita a ceea ce suntem de fapt. Si chiar avem nevoie de asta in primii ani ai vietii, cand rolul de oglinda clara ar trebui sa fie detinut de parinti.
Cat de mult am dorit intotdeauna ca cineva sa fie acolo, sa ne vada cu adevarat si sa se comporte fata de noi in acord cu aceasta perceptie – cu respect, cu atentie, cu compasiune, cu delicatete, cu admiratie pentru fiintele desavarsite si sensibile care suntem, fiinte inocente ce pasesc timide catre descoperirea si trairea acestei vieti miraculoase.
Fiecare dintre noi stie cumva ca miezul nostru este acelasi si avem aceleasi fragilitati si puteri la baza, in structura noastra. Din pacate, nu avem rabdare si curiozitate sa privim mai adanc. Cati dintre noi vedem in spatele unei masti de agresivitate o suferinta mare, in spatele arogantei iritante un sentiment de inadecvare si inferioritate, iar in spatele insensibilitatii, neincrederea in ceilalti sau teama de a fi respins?
Ne luam vreodata timp sa ne uitam in inima noastra si apoi in a celorlalti pe care ii judecam cu atata usurinta?
Daca am realiza cu totii ca nevoia noastra cea mai mare este sa fim vazuti cu adevarat si nu judecati superficial, am indrazni sa nu ne mai ascundem dupa atatea masti, folosite pentru ca ceilalti sa nu patrunda pana in sufletul nostru si sa ne critice pentru ranile, neajunsurile, tulburarile si dificultatile prin care trecem. Acest lucru necesita insa onestitate fata de sine si curaj de a ne accepta, intelege si vindeca suferintele profunde. Fara aceasta recunoastere si acceptare a durerii proprii, nu putem privi si intelege durerea celorlalti.
Ne aparam mult prin actul de a judeca; e ca si cand lansam un atac preventiv impotriva a ceea ce dorim de fapt cel mai mult, intimitate si acceptare, dar suntem noi cei care respingem primii, deoarece posibilitatea de a ne apropia si de a fi refuzati este mult prea dureroasa.
Da, suntem vulnerabili si frumosi si unici si ardem de nerabdare sa impartasim celorlalti minunile dinauntrul nostru, pentru a ne bucura mai plenar de ele.
Nejudecandu-ne atat de fugitiv unii pe ceilalti ne dam o sansa sa fim mai sinceri, mai deschisi, mai increzatori si mai bucurosi ca suntem primiti pentru ceea ce suntem, si in acelasi timp mai motivati sa ne dezvoltam, sa ne orientam mai mult spre crestere si spre valorificarea potentialului personal.
Un mic exercitiu: deschide ochii si incearca sa privesti povestea din spatele a ceea ce nu iti place la ceilalti si iti starneste pofta de a-i judeca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu