Pentru ca doresc sa orientez atentia
intr-un mod serios asupra aspectelor legate de copilaria noastra, asupra
importantei si influentei majore a tot ceea ce traim in aceasta perioada a
vietii pentru intreg viitorul nostru, va ofer niste repere exprimate foarte
clar de o psihoterapeuta renumita – ce a sustinut prin activitatea sa indelungata
dreptul copilului de a fi recunoscut, inteles, protejat, respectat si valorizat
ca fiinta unica, independenta si vulnerabila – Alice Miller.
·
„Toti copiii sunt nascuti pentru a se
dezvolta, a creste, a trai, a iubi si a-si articula nevoile si emotiile in
scopul auto-protejarii.
·
Pentru dezvoltarea lor, copiii au nevoie de
respectul si protectia adultilor care sa ii ia in serios, sa ii iubeasca si sa
ii ajute sincer sa se orienteze in lume si in viata.
·
Cand aceste nevoi vitale sunt frustrate, iar
copiii sunt, in schimb, abuzati de dragul nevoilor adultilor, fiind exploatati,
batuti, pedepsiti, manipulati, neglijati, neascultati sau dezamagiti, fara
interventia niciunui martor, atunci integritatea lor va fi afectata grav si pe
termen lung.
·
Rectiile normale la asemenea rani sunt furia
si durerea; dar, din moment ce copiilor ce cresc intr-un semenea mediu le este
interzis sa isi exprime furia si din moment ce ar fi de neindurat pentru ei sa
isi traiasca durerea in singuratate si neintelegere, vor fi nevoiti sa isi
ignore si sa isi reprime emotiile si toate amintirile legate de traume si sa ii
idealizeze pe cei vinovati de asemenea abuzuri. Mai tarziu, nu vor mai avea
nici o amintire despre ce li s-a intamplat.
·
Disociate de cauzele originale, sentimentele
de ura, neputinta, disperare, dorinta nesatisfacuta, anxietate si durere isi
vor gasi expresia in acte distructive orientate impotriva altora (comportamente
criminale) sau impotriva lor insile (dependenta de droguri, alcoolism,
prostitutie, tulburari psihice, suicid).
·
Cand aceste persoane devin parinti, deseori
vor directiona acte de razbunare impotriva nedreptatilor suferite in copilarie
asupra propriilor copii, pe care ii vor folosi drept tapi ispasitori. Este tragic
faptul ca, din necunoastere, parintii isi bat copiii, pentru a scapa de
emotiile legate de felul in care au fost tratati ei insisi in copilarie de
catre proprii parinti. (Aceste aspecte si motivele reale ale comportamentelor scapa
de obicei nivelului constient.)
·
Daca copiii maltratati nu devin criminali sau
bolnavi mental, este esential, ca macar o data in viata lor sa intre in contact
cu o persoana care stie fara nici un dubiu, ca mediul familial, si nu copilul
neputincios, batut, este de vina si sa ii sprijine in recunoasterea acestui
lucru.
·
In realitate si in mod natural, copiii tind
sa se invinovateasca pe ei insisi pentru cruzimea parintilor si sa ii absolve
pe acestia de orice responsabilitate.
·
In ultimii ani s-a putut dovedi, datorita
noilor metode terapeutice, faptul ca experientele traumatice din copilarie,
reprimate, sunt stocate in interiorul corpului si, desi raman inconstiente, isi
exercita influenta chiar si la maturitate.
·
Abuzul asupra copiilor se manifesta in multe
forme, incluzand si pe aceasta: le dam sarcina copiilor, inca de la nastere,
iar mai tarziu prin toata educatia, sa ne respecte, sa ne iubeasca, sa ne
cinsteasca, sa reuseasca performante pentru noi, sa ne satisfaca ambitiile, pe
scurt, sa ne dea tot ceea ce ne-au refuzat parintii nostri.
·
Cruzimea parinteasca nu se caracterizeaza
intotdeauna prin bataie, ci mai ales prin lipsa de daruire prietenoasa, prin
lipsa de comunicare, prin ignorarea nevoilor copilului si durerii psihice a
acestuia, prin pedepse fara noima, perverse, prin abuzuri sexuale, emotionale,
prin exploatarea iubirii sale neconditionate, prin santajul emotional, prin
distrugerea sentimentului demnitatii si prin nenumaratele forme de exercitare a
puterii. Copilul tolereaza absurditatile parintilor pentru ca le considera
normale si pentru ca nu se poate apara de ele. Ei isi pun toata increderea si
speranta in mainile adultilor ale caror comportamente, oricat de dureroase,
strivitoare si absurde sunt, vor fi privite drept dovezi de iubire.
·
Oamenii a caror integritate nu a fost
afectata in copilarie, care au fost protejati, respectati si tratati cu
sinceritate si seriozitate de catre parinti vor fi in adolescenta si la
maturitate inteligenti, deschisi, empatici, sensibili. Se vor bucura de viata
si nu vor simti nevoia inconstienta sa isi produca suferinta lor si altora. Isi
vor folosi puterea sa se apere, dar fara sa atace. Si nu vor putea face altfel
decat sa respecte si sa protejeze la randul lor pe cei mai slabi ca ei, adica
si pe proprii copii, pentru ca asta este ceea ce au invatat din experienta lor
timpurie.
·
Un om care nu se poate aprecia, care nu se
poate respecta, care nu isi permite propria creativitate si relaxare, care se
autosaboteaza constant, nu face asta de bunavoie. Blocajele lui sunt rezultatul
unei istorii pe care trebuie sa o cunoasca cat mai exact posibil, trebuie sa o
cunoasca din punct de vedere emotional, pentru a intelege cum a devenit asa cum
este.” Si a incepe sa se elibereze.
Pe scurt, am incercat sa adun cateva
informatii si sa formulez un material de reflectie... In acelasi scop sunt si
intrebarile urmatoare:
Ce m-a chinuit in copilarie? Ce nu
mi-am dat voie sa simt? Care era tonul afectiv predominant in care se desfasura
viata mea zilnica?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu