Desi cea mai intalnita acceptiune a sa este cea medicala, prin care se face referire la diverse modificari fizice si fiziologice aparute in boala, se poate considera drept simptom orice se prezinta ca si semnal interior – fizic, cum ar fi o durere, sau psihic, cum ar fi o stare deranjanta recurenta, diverse trairi si emotii – sau ca si semnal exterior, ce poate fi observat si de catre ceilalti – cum ar fi tot felul de comportamente si manifestari si chiar diferite accidente care ni se intampla.
Abordarea simptomelor de-a lungul timpului s-a bazat mai mult pe o interpretare directa si mecanica, legata mai mereu de observarea si interpretarea acestora drept indicatori ai unor tulburari organice, care necesita o reglare rapida - eliminarea simptomului cu orice pret. Ne doare capul, anulam durerea cu un medicament, avem colesterolul marit, un alt medicament si un regim il poate reduce, resimtim tahicardie mai mult decat la evenimente emotionante, folosim calmante pentru a ne stabiliza ritmul cardiac, avem stari de neliniste destul de des, le diminuam cu anxiolitice.
Dar privim vreodata mai adanc la semnificatia a ceea ce traim si a ceea ce ni se intampla? Putem oare intelege ca ceea ce este doar anulat, sters, sedat, aruncat afara din constiinta (fara a cauta cauza pentru care a aparut acel dezechilibru, fara a auzi ceea ce se incearca sa ni se transmita pe acea cale, si astfel fara sa ajungem sa facem transformarile adevarate pentru a restabili echilibrul interior) se va intoarce sub o forma mult mai vizibila, care sa ne afecteze mai tare?
Am fost invatati, in general, sa anulam aceste semnale. Paradoxal, de multe ori, ne comportam ca si cand am avea o masina ale carei beculete-semnal de pe bord se aprind in fata noastra - cele care ne informeaza despre diferite probleme in functionarea ei (de exemplu, faptul ca urmeaza sa ramana fara benzina sau ca au aparut diverse defectiuni ale motorului). Insa noi ce facem? In aceasta situatie ipotetica, incercam sa le scoatem sau sa le spargem, ca sa nu le mai vedem si ne iluzionam, poate fara sa ne dam seama, ca, nemaivazandu-le, nu mai exista nici o problema. In cazul real, in care chiar avem o masina, ni s-ar parea complet lipsit de logica sa ignoram aceste semnale, asa ca le interpretam drept indicatori adevarati, care ne arata o disfunctionalitate, si atunci rezolvam procesul care a dus la aprinderea beculetului – mergem sa o alimentam sau mergem la service pentru reparatie. Dar de ce nu facem oare asta si in situatiile pe care le traim?? (In acest exemplu am folosit beculetul de control drept metafora pentru simptom. )
Ceea ce ni se prezinta sub forma unui simptom, indiferent daca este fizic sau de alta natura, nu constituie decat expresia vizibila a ceva ce se intampla intr-o zona „invizibila”, inconstienta. Este ceva ce ne intrerupe din calea nostra de pana atunci, si, da, ne deranjeaza, pentru ca ne constrange sa ii dam atentie. Dar un simptom este acolo exact pentru a ne atrage atentia, ca sa ne indice ca ceva nu este in ordine si sa ne faca sa reflectam un pic. Ar fi absurd sa dorim doar sa il facem sa dispara si atat, sa il decuplam, sa il impiedicam sa se manifeste. Insa ar trebui sa facem in asa fel, incat sa nu mai fie necesar sa se manifeste, descifrandu-i mesajul si realizand astfel modificarile profunde ale aspectelor noastre interioare ce au dus la aparitia sa.
In ultimele decenii, discipline si abordari psihoterapeutice, de medicina alternativa si spirituale, au inceput sa popularizeze mai mult viziunea pastrata insa de multe traditii si culturi, aceea a omului ca fiinta unitara, in care nu exista separare si bariere intre psihic, fizic si spiritual, totul functionand ca un continuum, ca un intreg.
Nu ne putem centra doar pe rezolvarea simptomului nici cand este vorba despre dezechilibrele ce apar in dimensiunea psihica, adica nu este eficient sa tratam prin afirmatii pozitive si doar prin vointa un complex de inferioritate, o fobie sau alte afectiuni, fara sa cautam mai adanc sensul si ce anume se ascunde sub aceasta manifestare.
Atunci cand intelegem de ce ne apar anumite tulburari, cum anume sunt legate intre ele, de ce „ne trag de maneca” exact in acest moment, putem sa ne implicam mult mai activ in restabilirea echilibrului, resimtim mai multa forta de actiune in procesele de vindecare, in atingerea scopurilor, in desfasurarea vietii noastre in general; constientizarea ne aduce puterea interioara inapoi.
Fiinta umana este deosebit de complexa, iar capacitatea sa de functionare constienta se largeste din ce in ce mai mult, pe masura ce omul isi orienteaza atentia spre sine insusi. Ceea ce este necesar sa realizam in decursul vietii, este tocmai aceasta intindere a constiintei si asupra zonelor noastre de functionare inconstiente si necunoscute, pentru a putea trai libertatea si responsabilitatea in alegerile pe care le facem si in drumul nostru de crestere.
Este ca si cand incepem sa intelegem un limbaj ale carui semne nu ne-au fost clare pana atunci. Si avem nevoie de ghidare ca sa exploram, sa invatam, sa stapanim acest limbaj si sa stim cum sa cautam sensurile si fascinantele semnificatii dinauntrul nostru, pentru a ne imbunatati si transforma viata. Nu intamplator, cel mai cunoscut indemn la autocunoastere si la puterea acestei autocunoasteri este cel antic, scris pe frontispiciul templului din Delphi: „Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu