luni, 3 septembrie 2012

Sensibilitate...

 

Sau, mai degraba, sensibilitate mare... De care ne ferim. O stigmatizam? Doar este cauza clara a atator esecuri, pe diverse planuri, a atator rani, tulburari...
Mii de senzori si antene fine radiaza din noi formand o aureola bogata, diafana. Receptionam incontinuu, fara pauza, iar canalele noastre sunt inundate de informatii. Din afara, dinauntru.
Insa, nu doar primim ci si reactionam la aceste informatii, in functie de ceea ce ne atinge, pentru ca ceea ce ne atinge, ne misca. Interior. Si cunoastem destul de bine efectele acestor miscari, inca de cand suntem mici :”esti prea emotiv, timid, plangacios, sensibil...”, adica, in nici un caz nu te poti descurca asa prin viata, cu o asemenea receptivitate. Succesul este al celor care arata putere, iar puterea si sensibilitatea... credem ca nu prea sunt usor de adus impreuna.
Asa ca, pe ici pe colo, ne straduim cat putem sa mai blocam din antenutele noastre vigilente. Uneori incercam sa le inchidem ca urmare a propriilor experiente dureroase, cand a simti prea mult include nu numai primirea de mangaieri si emotii placute, ci si a unor „sageti” ce patrund usor pana in miezul nostru, ranindu-ne.
Sensibilitatea este inca un termen confuz, ce atrage in jurul sau multe judecati.
Una dintre ele presupune ca barbatii sa nu o posede, decat in cele mai mici cantitati. Doamne fereste sa o si arate!
Iar barbati si femei deopotriva sunt incurajati sa nu si-o recunoasca. Sa nu o foloseasca. Sa o considere chiar ceva rusinos. Pentru ca nu prea este compatibila cu starea de stabilitate, de echilibru, pe care ne-ar placea sa o afisam mereu.
Sensibilitatea mare isi are radacinile adanc infipte in fiinta noastra. Fara sa ne dam seama acum, cu siguranta ne-a fost de ajutor in situatii timpurii, cand aveam nevoie sa cunoastem mai bine mediul, sa ne adaptam cat mai perfect la solicitarile din jur, sa ii simtim pe cei din preajma pentru a ne putea apara sau a ne orienta.
Ca orice copil, de fapt, ne-am trezit cu aceasta capacitate de deschidere imensa, greu de gestionat. Tot ceea ce stim in acea perioada este ca simtim. Din plin. Totul. Mult si divers. Daca nu ni s-a explicat sau nu am fost ajutati sa traducem intr-un limbaj coerent ceea ce simteam, pentru a putea prelucra informatiile primite, am ramas cu aceste simturi amplificate si coplesite mereu de stimuli nenumarati si de neinteles. Tendinta care se naste apoi va fi cea de a diminua cumva aceasta mult prea mare receptivitate. Prin inchiderea canalelor, prin deturnarea atentiei, prin gasirea unor modalitati de contracarare a sensibilitatii, sufocand-o in spatele unor paravane de armonie, siguranta si stapanire de sine fortate.

In cazul in care suntem sustinuti din timp sa fim atenti la ceea ce simtim si sa interpretam semnalele, sensibilitatea noastra nu ni se mai pare o povara, nu ne mai tulbura atat de mult. Si ii putem realiza semnificatia si importanta incredibila pe care o are in viata noastra.
Sa fim sensibili este cel mai frumos si pretios dar pe care il purtam in noi. Vibram mereu. Si nu este nici o rusine sau slabiciune sa recunoastem ca vibram astfel si rezonam atat de fin.
De exemplu, unui sef furios este normal sa ii percepem frecventele agresive si sa resimtim un efect neplacut, de retragere, de intimidare, dar in acelasi timp ar fi perfect normal sa putem si sa transmitem celuilalt efectul pe care o astfel de atitudine il are asupra noastra, fara teama. Ascultand o muzica duioasa este la fel de normal sa ii simtim acordurile pana in adancul nostru si, daca au miscat ceva profund, sa lasam picaturile cristaline sa ni se rostogoleasca pe obraji. Cand vorbim unui grup de persoane de ce ar trebui sa ne ascundem emotiile si sa ne prefacem ca nu simtim impactul atator ochi, asteptari, judecati, trairi indreptate catre noi, pe care e imposibil sa nu le preluam si sa nu le impletim cu ale noastre?
Simpla acceptare a propriei sensibilitati in fata altcuiva si recunoasterea sensibilitatii celuilalt, ne deschide fantastic, fara nevoia de aparare, catre o comunicare adevarata, mult mai autentica decat suntem obisnuiti sa o facem, atunci cand functionam gandindu-ne ce, cat si cum sa aratam din noi pentru a nu ne fi vazuta fragilitatea si a nu fi raniti.
Incercand sa fim altfel decat suntem nu facem decat sa determinam tot felul de conflicte interioare, epuizante, care sigur vor deveni vizibile in cele mai neasteptate moduri – vom rosi in tot felul de situatii, ne vom pierde vorbele sau vom exprima verbal cu totul altceva decat ne propuseseram, ne vom balbai, ne vom bloca, toate pentru ca vom insista cu forta mintii asupra noastra sa nu simtim, sa nu simtim, sa nu simtim... Si sa nu recunoastem.

Suntem cu totii deosebit de sensibili. Insa, multi dintre noi stam ascunsi in cochilii rezistente, ce nu pot fi strapunse de duritatile din jur, dar, din pacate, nici topite de atingerile calde ale frumusetii, luminii, iubirii.
Ce aduce sensibilitatea?
Intuitie. Creativitate. Pasiune. Atentie. Introspectie. Informatie. Profunzime. Constientizare. Cunoastere de sine. Cunoastere a celorlalti. Empatie. Contact. Comunicare. Deschidere. Senzualitate. Bogatie de nuante. Bucurie de a trai.

E putin?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu