Primim ceea ce
avem cu adevarat nevoie? De fapt, stim sa cerem?
Primul loc de
experimentare cu nevoile noastre ar fi mediul familial. Sosim in aceasta lume “echipati”
cu tot felul de sisteme mai mult sau mai putin complexe, pe care este necesar
sa le deslusim pentru a putea sa ne manifestam plenar, autentic, si pentru a ne
crea vietile dorite.
Un astfel de
sistem este si cel al nevoilor emotionale de baza. Implinirea lor in perioada
copilariei ne asigura supravietuirea, cresterea, formarea unor „programe” interioare
sanatoase, ce ne permit sa relationam deschis, sa fim in contact cu noi insine,
sa ne exprimam puterea creatoare in toate zonele existentei noastre, sa invatam
sa ne iubim, sa fim sinceri si sa avem incredere in noi.
Setul de nevoi afective
primare s-ar putea reduce la a fi primit, recunoscut si constientizat ca
valoare unica si la a-ti fi permisa expresia unicitatii tale. Orice impiedicare,
deturnare si nerecunoastere a valorii fiintei proprii constituite premisele unei
existente incomplete, tulburate interior, blocate pe anumite paliere, in care
ne simtim mai degraba derutati de conflictele emotionale din noi si de
frustrari carora nu le gasim intelesul.( Insa, intelesul este unul singur, este
acela cu care nu vom putea face pact niciodata cu adevarat: nu esti in
totalitate Tu.)
Nuantele acestor
nevoi de baza se regasesc intr-o paleta larga de trairi – a fi iubit
neconditionat, respectat, ascultat, sustinut, protejat, a nu fi expus la
conflictele si emotiile intense ale adultilor din jur, a fi tratat drept, a fi
in siguranta, a fi apreciat...
Setul acesta de
nevoi afective este structura de la care vor porni diferite particularitati ale
modului in care vom functiona. De implinirea lor adecvata vor depinde, mai
departe, sanatatea, autenticitatea, relationarea cu ceilalti, convingerile dupa
care ne ghidam si evolutia noastra.
Cand nevoile tale
nu sunt auzite, intelese si implinite, mesajul pe care il primesti indirect si care
iti va determina conturarea imaginii de sine este: „nu esti destul de important”.
Acest lucru se
intampla deoarece, in ciuda exprimarii si a cererilor tale primitive, de copil,
adultii aflati alaturi si care se ocupa de cresterea ta nu cunosc sau, mai
degraba, nu mai recunosc limbajul emotional si nu deslusesc existenta clara a
nevoilor afective. Sfera lor emotionala
este o zona destul de confuza si blocata demult, de cand si ei au trecut prin
aceleasi situatii de neintelegere. Asa ca, de multe ori pot avea o tactica cu
care se simt mai comfortabil – de deturnare a atentiei copilului de la
adevaratele sale nevoi, oferindu-i altceva in schimb, ceea ce sunt ei in stare
sa ofere. Astfel, un haos interior va genera un alt haos interior.
Cum sa te descurci cu nevoie tale cand nici nu
stii care sunt, cand nu simti decat un gol, ceva care nu se umple complet, dar
care nu iti este clar cu ce anume s-ar putea umple? De exemplu: nevoia de
atentie, exprimata cateodata galagios de catre copil, poate primi foarte usor,
drept substitut pentru rezolvare, ceva de mancare, o prajitura, o bomboana sau
un refuz, o interdictie de a se mai manifesta, ori pur si simplu ignorare, dupa
vechile obiceiuri de raspuns la tipetele sau plansul copilului: „nu-l bag in
seama prea mult, sa nu-l rasfat, las’ ca-i trece...” Da, plansul si cererea vor
trece, dar va ramane ceva: negarea nevoii reale. Sau se vor crea asocieri
anormale intre nevoi si comportamente care nu au legatura cu implinirea
acestora: nevoia de iubire si mancare, nevoia de apropiere si dependente, nevoia
de manifestare a vulnerabilitatii si comportamentele ce ne pun in pericol, nevoia
de atentie si cautarea succesului cu orice chip, nevoia de valorizare si
shopping...
Lipsa cunoasterii
si observarii in plan mai subtil a manifestarilor copilului, lipsa empatiei
reale, ii face pe unii dintre noi sa nu inteleaga ce anume, ce nevoi exprima
copilul prin comportamentele sale. Astfel, nevoia copilului de apropiere, de
siguranta, aratata intr-un mod care il deranjeaza pe parinte, poate fi intampinata
cu duritate si respingere. Plansul, vulnerabilitatea si nevoia de afectiune a
unui baietel pot fi retezate direct prin raspunsuri de genul: „esti mare, nu te
mai smiorcai”, „esti baiat, nu poti plange si nu te poti alinta ca o fetita”.
Traiul constant
intr-un mediu incarcat emotional, chiar conflictual, in care copilul, resimtind
toate dispozitiile parintilor este obligat sa faca fata si sa incerce sa
gestioneze niste stari care nu sunt ale lui si pe care nu le intelege, isi va
forma convingerea ca haosul acela emotional este al lui, ca il defineste pe el.
Va fi deturnat de la adevaratul sine si, mai tarziu, va cauta inconstient
situatii relationale in care va experimenta exact aceleasi salate afective
traite in copilarie. Aceasta este un tip de inchisoare des intalnit, din care
simtim ca nu putem scapa – cum se face ca eu, care sunt deschis, vulnerabil,
sensibil si am nevoie de intelegere, iubire, sustinere, pace, ajung in relatii
generatoare de conflicte si de durere?
Cand nu ne
cunoastem propriile nevoi, ne este greu sa le satisfacem, sa cerem clar ceea ce
ne dorim, sa cautam ceea ce ne-ar implini.
Invatam devreme
cum sa acoperim mai mult si cum sa nu intelegem informatiile importante despre noi insine. Asta,
pentru ca, la inceputul vietii noastre, avem nevoie sa se afle langa noi niste „ghizi”
experimentati care sa ne dezvaluie ceea ce nu cunoastem inca, niste persoane cu
o intelepciune, constiinta si empatie deosebite, care sa ne calauzeasca si sa ne ajute sa ne descoperim.
In functie de
ceea ce am primit acasa drept raspuns de satisfacere a nevoilor noastre, vom
folosi si noi in continuare metode mai mult sau mai putin nepotrivite de
cerere. Printre acestea: „am nevoie de afectiune, dar eu fac pe durul”, „am
nevoie de intelegere, dar am mereu o atitudine critica si atac”, „am nevoie de
atentie, dar ajung in comportamente exagerate ce ii pun pe fuga pe ceilalti de
langa mine sau ma arat smecher”, „mi-e dor, dar fac pe insensibilul”, „doresc
apropierea fata de cineva, dar ma retrag in carapace de teama respingerii”...
Cum am putea sa
primim astfel ceea ce avem nevoie cu adevarat, cand nici noi insine nu ne recunoastem
si nu ne acceptam trairile si necesitatile?
Ne afecteaza ca
avem parte de lucruri pe care nu le dorim si ne straduim intens sa gasim tot felul de
modalitati prin care sa obtinem ceea ce vrem, insa, de multe ori, nu merge... La
o privire mai profunda am observa legaturile dintre experientele vechi, ramase
in inconstient, si care, in prezent, ne determina orientarea prin viata.
Un exemplu legat
de indisponibilitatea afectiva: deoarece am avut, natural, o foarte mare nevoie
de apropiere si conectare cu cineva, in copilaria mica, iar acel cineva ori a
raspuns cu lipsa de intelegere ori a fost absent fizic sau psihic, avem
tendinta sa perpetuam modelul si, oricat de imensa va ramane nevoia noastra de
iubire autentica si de conectare si oricat vom cauta constient sa o reparam, surprinzator,
vom intra in relatie tot cu persoane indisponibile emotional, care chiar pe aceasta
nevoie nu ne pot ajuta sa ne-o satisfacem... Avem de foarte multe ori
inclinatia de a ne formula cererile specifice nevoilor noastre exact in fata
persoanelor ce nu pot sa ne ofere ceea ce am avea nevoie. Oare de ce?
Implinirea
nevoilor nu consta doar intr-un sentiment de bine, de satisfactie, ci ne
deschide porti catre a experimenta si exprima aspecte diferite ale propriei
fiinte. Cand suntem intr-o relatie in care putem comunica usor, cand simtim din
partea cuiva un sentiment de valorizare si relaxarea ca putem fi noi insine, avem
posibilitatea sa accesam mult mai usor zone din noi bogate si latente,
potentiale neexplorate... La fel, cu un astfel de sprijin, vom afla cum sa ne
stabilizam afectiv si cum sa ne oferim noua insine ceea ce avem nevoie, fara sa
ne agatam continuu in cautari disperate de satisfacere.
Cu siguranta sunt
multe raspunsuri de descoperit in noi, daca vom alege sa punem intrebarile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu