Inconstientul

Atat de departe de constiinta noastra si, totusi, atat de aproape. Prietenul si dusmanul nostru deopotriva...

Chiar daca s-a relevat prezenta inconstientului in structura noastra psihica de foarte mult timp, avem inca tendinta de a-l evita cam in orice abordare legata de expresia fiintei noastre. Credem si vrem ca totul sa se bazeze pe fapte reale, aici si acum. Doar asta conteaza. Restul, trecutul, nu are nici o importanta. Oare?

Avem, de fapt, nevoie sa credem acest lucru, pentru a ne mentine iluzia de control asupra vietii noastre. Insa, a crede ca suntem in control peste ceva ce nici macar nu cunoastem inseamna sa ramanem in limitare si ignoranta. Din pacate, nu realizam ca, doar aducand lumina in zona aceasta necunoscuta, ascunsa, aflata in umbra, ne putem largi constiinta si putem capata in acelasi timp autonomia dorita si capacitatea de a ne lua in stapanire propria viata.

Pastrator al istoriei noastre (si nu doar de cand avem capacitatea redarii primelor amintiri, ci de mult mai devreme, poate chiar de cand ne aflam ca si intentie mai mult sau mai putin constienta in mintea si sufletul celor care ne-au adus pe lume), inconstientul este un rezervor urias de informatie care asteapta sa ne ofere multele piese de puzzle ce ne lipsesc, pentru a intregi cea mai importanta imagine pentru noi: a noastra. Fara completare si fara continuitate in povestea noastra, traim fragmentat, cu imposibilitatea de a intelege legaturile dintre prezent si trecut, cu incapacitatea de a ne intregi, de a ne cunoaste, de a invata, de a transforma ceva in noi cu adevarat.

Ce procent din viata noastra de zi cu zi credem ca ar reprezenta functionarea constienta? Probabil, ni se pare ca peste 90%, desi procentul e in realitate invers. Doar noi suntem cei care actionam, gandim, simtim continuu si nimeni altcineva in locul nostru. Dar ce sunt, atunci, starile pe care le simtim a N-a oara cand ajungem si in prezent in situatii, fata de cineva pe care il investim cu putere, asemanatoare cu cele in care, de exemplu, tata ne certa sau isi impunea totalitarist punctul de vedere, ce se intampla atunci cand ne trezim, fara sa ne dam seama, in acelasi tip de relationare disfunctionala, in acelasi gen de conflicte, in neputinta copilareasca de a gasi solutii pentru rezolvare  problemelor, in comportamente fata de copiii nostri identice cu cele ale propriilor parinti, in autosabotari ale implinirii nevoilor noastre afective? Ne intrebam vreodata „oare de unde vine asta si de ce?”, avand totodata deschiderea, dorinta si curajul sa si aflam raspunsul?

Sesizam probabil, de multe ori, ca ceva „iese” din noi, fara aportul nostru constient, si se manifesta ca si cand acea parte ar fi de fapt in control total asupra noastra. Si ne straduim, apoi, neplacandu-ne aceste efecte, sa urmam exercitii, sfaturi, autosugestii, gandire pozitiva, antrenamente de toate felurile, poate-poate vom potoli cumva "monstrii" din adancuri.

Ne gandim: ”acum sunt adult”. „Situatia asta o pot gestiona”, desi ni se inmoaie picioarele, „pot sa vorbesc si sa-mi sustin punctul de vedere”, desi suntem pe punctul de a lesina de teama sau de a ne infuria si izbucni agresiv, „pot avea partenerul pe care mi-l doresc”, desi in ascuns inca avem convingerea ca nu meritam sa fim ibiti, „pot sa iau o pauza de la treburile zilnice”, desi timpul petrecut in pauza ne nelinisteste si mai mult, pentru ca nu ne permitem relaxare...

De unde vin, totusi, toate acestea? Lanturi mici sau mari si scheme diverse ce ne tin prizonieri cu subtilitate...

Pana la varsta de 6 – 7 ani creierul copiilor functioneaza predominant intr-un registru de unde (delta, teta, alfa) specific relaxarii, reveriei, starii aproape hipnotice, in care planul imaginatiei si cel real se intrepatrund, permitand in cel mai mare grad influentarea, inductia, programarea directa; aceasta se datoreaza si faptului ca pana la aceasta varsta nu se manifesta gandirea critica. Ne adresam, astfel, direct inconstientului copiilor nostri.

Felul in care copiii receptioneaza si transforma sugestiile primite din partea parintilor (nu ma refer aici doar la: „ce bun si frumos esti!”, „ce incapabil esti!”, adica sugestii verbale, ci la toate comportamentele si modalitatile de perceptie si de raportare a acestora la lume si la proprii copii) sunt intr-adevar unice, fiind influentate si de zestrea copilului, de temperament, de tonusul energetic si alti factori. Toate aceste tipuri comportamentale ale adultilor pe care le preluam, precum si emotiile traite in copilarie, creeaza niste programe mentale, niste credinte adanci, ce vor coordona viata noastra dintr-un plan ce ne scapa. Cel al inconstientului. Programele odata formate si folosite constant cu greu se pot remodela sau inlocui cu altceva daca vor ramane pentru totdeauna ascunse constiintei.

Informatiile din inconstient sunt inlantuite intre ele, ca panza de paianjen. Ele nu pot fi insa atat de usor accesate, fara o orientare spre noi insine, fara cautarea de a descoperi si a intelege. Putem observa in plan real efectele acestor continuturi si programe inconstiente: emotii, senzatii fizice, imagini, simptome, vise, atasamente excesive, situatii repetitive, ganduri obsedante, comportamente de autosabotare...

Invatand cum sa le „apucam”, reusim sa intelegem si asocierile dintre ele, lucru ce va duce la o mai mare coerenta si continuitate intre trairi, ganduri, comportamente, trecut, prezent; ceea ce ne va deschide constiinta mai mult si ne va permite sa vedem cum totul se leaga si capata sens, ca o imagine ce se intregeste treptat.

Desi ne este greu sa acceptam, viata noastra nu este controlata, asa cum ne imaginam, de intentiile si dorintele noastre constiente. Cand mintea constienta e mereu ocupata cu ceva, nu mai observam comportamentele noastre programate. Si, din moment ce suntem in general orbiti de influenta acestora, ne credem in mod natural victime ale unor forte externe.

Cu cat aducem mai multa lumina in inconstient, prin cunoastere, introspectie si constientizare, cu atat vom capata o mai mare libertate si independenta in a ne modela viata dupa cum dorim. Pentru ca, altfel, nu putem schimba, debloca sau depasi ceva ce ne este total necunoscut.

Inconstientul ne poate fi prieten pe calea cresterii noastre, in masura in care cooperam cu el si ne folosim inteligent de resursele pe care ni le pune la dispozitie, deoarece, pe langa istorii si momente traite pe care avem nevoie sa le stim ca sa le integram, el contine si potentialele noastre aflate in stare latenta.

A aduce lumina constiintei in inconstient, inseamna a ne elibera de ceea ce este blocat si invechit si a ne bucura de bogatii despre care habar nu avem.