vineri, 15 iulie 2011

Puterea personala


Puterea personala este darul pe care il primim odata cu viata. 
 
La inceput, in copilaria timpurie, se manifesta prin afirmarea existentei noastre in lume – ne exprimam zgomotos si determinam interactiuni cu cei apropiati, apoi incercam sa ne facem simtita prezenta si unicitatea prin dobandirea si folosirea limbajului verbal. Bineinteles ca, inca de acum, felul in care suntem auziti, ascultati si recunoscuti ca fiinte independente si importante, va lasa urme puternice in structura celui mai definitoriu aspect prin care ne putem simti puterea personala: increderea in sine.

Fara incredere in sine, acest barometru interior care ne arata gradul de constientizare a capacitatilor noastre, a resurselor noastre, a originalitatii noastre, traim fiind convinsi ca noi nu avem nici o putere de a ne crea viata, de a face alegeri potrivite, de a ne exprima curajos parerile si simtirile, de a ne considera demni de a primi iubire si recunoastere.

Descoperirea si experimentarea puterii personale, care se realizeaza chiar din primii ani ai vietii, nu se poate intampla in afara relatiilor cu parintii sau cu persoane apropiate care se ocupa de ingrijirea copilului. Daca nu am fost sprijiniti pentru a invata la timp, intr-o relatie armonioasa cu parintii, ca suntem liberi sa ne aratam asa cum simtim si ca suntem in siguranta si acceptati neconditionat, vom ramane cu un gol interior legat de importanta noastra in lume si cu nevoia de a repeta etapa aceasta neincheiata de dezvoltare in relatii cu alte persoane - parteneri, prieteni, copii - incercand cu staruinta tot felul de comportamente nepotrivite pentru a obtine intr-un fel, din partea acestora, acea validare a fiintei noastre. Astfel, pana ajungem sa ne privim mai constient, vom ramane mult timp blocati in nevoia imperioasa de a fi incontinuu confirmati si incurajati din exterior

Adultii, iubindu-ne si acceptandu-ne doar prin tot felul de conditionari, astfel ajungand sa fie perceputi drept cele mai puternice figuri din viata noastra, ne-au impus, pentru a le insusi, variate modele de comportament si de viata, dintre care unele banale si stereotipe, impartite de generatii la rand. Doar prin incorporarea acestor modele am fost incurajati ca vom deveni demni de apreciere, puternici si admirati. Acestea sunt modelele de putere insusite, imprumutate, care nu ne definesc si care pot fi pierdute oricand.

La adolescenta, presiunea diferentei dintre modelele impuse si felul original de a fi, inca neexplorat, dar intuit, devine maxima. Atunci au loc rupturi si revolte interioare si exterioare, situatii de criza a identitatii, cand ne intrebam “Cine suntem?”. Astfel de momente pot dezorganiza destul de mult fiinta, pentru ca nevoia de afirmare a sinelui adevarat intra in conflict cu normele impuse si insusite fortat. Cand nu exista cineva acolo, care sa il ajute pe tanar sa se faca auzit si inteles cu adevarat, sa isi descopere si sa isi foloseasca forta interioara ce se cere exprimata, adolescentul poate trece la iesiri explozive si uneori la comportamente ce il pot pune in pericol.

In cazul in care cunoasterea de sine se realizeaza treptat si sustinut, iar dezvoltarea se bazeaza pe incurajarea exprimarii creative, originale, orice om va reusi sa vina din ce in ce mai mult in contact cu puterea sa personala.

Cand nu prea stim nimic despre noi insine si nu dispunem de acea incredere interioara, tindem sa urmam si la maturitate comportamente din copilarie, cele de supunere fara discernamant si teama in fata modelelor autoritare sau ne putem agata de diverse obiecte, relatii, posesiuni, care sa ne ofere sentimentul de siguranta si putere. Atunci cand conceptul nostru despre putere este pozitionat in exterior, sperand ca vom primi putere de la altii sau prin intermediul unor lucruri dobandite, ne gasim in pericolul de a ne epuiza din resursele personale, prin nefolosirea lor, si totodata de a ne epuiza energia incercand incontinuu sa mentinem acea sursa exterioara a puterii in raza noastra, in apropierea noastra, pierderea ei echivaland cu pierderea sentimentului de putere, incredere si siguranta.

Constientizarea puterii personale ne face mai responsabili asupra vietii noastre, deoarece aceast presupune asumarea alegerilor si a efectelor acestora; nu ne mai putem ascunde si nu mai putem arata mereu cu degetul vinovatii din afara. Unii oameni ajung sa se complaca, dupa multi ani de exersare a neputintei, in rolul de victima, iar astfel neasumarea responsabilitatii pentru existenta proprie devine un mod de viata, pentru ca ajung sa simta ca este mult mai comod sa puna in bratele celuilalt puterea proprie, in asa fel ca altcineva sa fie raspunzator pentru neplacerile, suferintele, greutatile prin care trec.

Puterea personala se manifesta prin: abilitatea de a schimba directia vietii tale, ascultarea vocii interioare, a intuitiei, recunoasterea si exprimarea trairilor, increderea in fortele proprii, curajul de a te face auzit, manifestarea creativa, asumarea alegerilor, dorinta de explorare interioara, constientizarea nevoilor emotionale si de dezvoltare.

Lipsa manifestarii puterii personale poate fi reperata prin: nevoia disperata de a controla toate situatiile de viata, comportamentele evitante, a asculta si a te supune conceptiilor si credintelor altcuiva, a imprumuta sisteme de convingeri din teama ca ale tale nu sunt bune, a cauta mereu confirmari la ceilalti, a-ti ignora sentimentele, a avea incredere in altcineva in detrimentul tau, a te compara mereu cu ceilalti, a sustine diverse activitati din ambitie si pentru a le demonstra altora valoarea ta, a-i vedea mereu pe altii responsabili de problemele tale.

Cum ne putem re-conecta cu puterea noastra? Aminteste-ti de visele din copilarie. (Ce iti facea placere? Ce te entuziasma si motiva dincolo de asteptarile celorlalti?) Implica-te intr-un demers de explorare asistata de un terapeut! Ia pauze mai dese pentru reflectare asupra ta! Reaminteste-ti si manifesta-ti curiozitatea copilareasca si entuziasmul de a descoperi! Lasa-ti creativitatea sa se manifeste in orice domeniu iti place, joaca-te cu arome, culori sau texturi! Acorda-ti timp! Fii atent la emotiile tale! Despre ce iti vorbesc ele oare?


* Importanta constientizarii puterii personale este necesara si pentru pastrarea sanatatii fizice – acest fapt este ilustrat foarte bine de cuvintele lui Caroline Myss, autoare si medic intuitiv:

“Puterea se afla la radacina experientei umane. Atitudinile si tiparele de credinte, fie ca sunt pozitive sau negative, sunt toate extensii ale modului in care ne definim, folosim sau nu ne folosim puterea. Multi dintre cei care pierd ceva care pentru ei reprezinta puterea – bani, slujba, un joc – sau care pierd pe cineva in care si-au investit propriul sens al sinelui sau al puterii – sot sau iubit, un parinte sau un copil – dezvolta o boala. Relatia cu puterea este miezul problemelor noastre.

Puterea mediaza intre lumea noastra interioara si cea exterioara, si in timp ce face astfel, comunica intr-un limbaj al mitului si al simbolului. Ganditi-va, de exemplu, la cel mai comun simbol al puterii: banii. Cand o persoana considera in sinea sa banii ca pe un simbol al puterii, dobandirea si controlul banilor devine un simbol pentru sanatatea acelei persoane: cand dobandeste bani, sistemul sau biologic primeste semnale ca puterea intra in corpul sau. Mintea transmite mesajul inconstient: “Am bani. In consecinta sunt in siguranta. Am putere si totul este bine.” Acest mesaj pozitiv transmis in sistemul biologic genereaza sanatate. Bineinteles, a face multi bani nu garanteaza sanatatea, dar saracia, lipsa de putere si boala sunt legate intre ele dincolo de orice dubiu. Cand aveti o problema in a face bani sau cand pierdeti dintr-odata bani, sistemul vostru biologic slabeste.

Fiecare dintre noi avem multe simboluri pentru putere si fiecare simbol are o contraparte biologica. Vietile noastre sunt structurate in jurul simbolurilor puterii: bani, autoritate, titluri, frumusete, siguranta. Oamenii care ne populeaza viata si alegerile pe care le facem in fiecare moment sunt expresii ale simbolurilor puterii personale. Deseori ezitam sa provocam o persoana despre care credem ca e mai puternica decat noi, si, deseori, suntem de acord cu tot felul de lucruri pentru ca suntem siguri ca nu avem suficienta putere pentru a le refuza.

Persoanele pasive, de tip dependent, simt ca trebuie sa obtina putere din mediul extern sau prin intermediul altor persoane. O stfel de persoana crede, inconstient sau constient: “Singura, eu nu sunt nimic.” Astfel ea cauta sa obtina putere prin bani, statut social, politic, militar, sau autoritate religioasa si prin relatiile cu oameni influenti. Ea nu isi exprima direct propriile nevoi, necesitati, insa isi dezvolta abilitatea de a tolera sau de a manipula situatiile nesatisfacatoare.

Tipurile de oameni activi din punct de vedere al puterii sunt auto-motivanti, cred ca grija fata de sine este o prioritate si se angajeaza in orice e necesar pentru a mentine echilibrul corpului, mintii si sufletului lor.”

joi, 7 iulie 2011

Energia din noi


Poate la prima vedere un termen cu conotatii ezoterice, energia interioara a fost totusi destul explorata pentru a i se recunoaste beneficiile necesare intelegerii alcatuirii si functionarii noastre.

Insa, desi ea se afla la baza modului in care ne comportam si simtim, la fel ca si la baza transformarilor interioare pe care le urmarim in psihoterapii, prim planul asupra ei a ramas in special apanajul sistemelor stravechi, ce priveau omul ca pe o fiinta complexa energetica, si al terapiilor complementare actuale.

Ca si notiune generala, energia este definita drept putere interioara detinuta de un sistem, ce ii da posibilitatea acestuia sa se miste sau sa se sustina singur. Ea presupune existenta miscarii. 

Viata se manifesta in noi printr-o energie care este mereu in miscare. Pentru a trai, noi dispunem de energie care se distribuie, curge intre corp si psihic pentru a realiza functionarea acestora. 

Energia fizica a fost studiata si manevrata inca din vechime - in stiintele orientale se cunosc si sunt folosite sistemele energetice ale corpului, alcatuite din meridiane, nadis-uri, chakre, la fel cum in occident suntem familiarizati cu masurarea si interpretarea activitatii electrice a inimii (electrocardiograma), a creierului (electroencefalograma) si a muschilor (electromiografia). 
Putem sa simtim prezenta energiei in noi prin caldura pe care o degaja corpul nostru, prin tonusul fizic, iar in plan psihic putem sa o simtim, de exemplu, prin claritatea si viteza gandirii, intensitatea trairilor, dispozitia optimista si vioaie. Mai putem simti felul in care se misca energia fizica in noi fiind atenti la emotiile noastre - emotiile reprezinta o traducere mentala, psihica, a unor modificari fiziologice-energetice.

Energia psihica presupune faptul ca orice proces psihic este legat de un fenomen energetic. Teoria pihanalitica, care se afla la baza abordarilor psihoterapeutice de profunzime, sustine aceasta conceptie de existenta si de curgere a energiei ce alimenteaza gandirea, perceptiile, imaginatia, memoria; blocarea sa duce la acumulare de tensiuni ce pot produce dezechilibre mari in intregul nostru sistem psiho-fizic. Deci energia psihica se sprijina pe circulatia energiei fizice.

Prin intermediul constientizarii se realizeaza transformarea energiei fizice (manifestarile fiziologice ale emotiilor) in energie psihica, ceea ce presupune atribuirea unui sens tensiunii resimtite si eliberarea acesteia din corp. Invers, atunci cand ne reprimam o emotie si ne impiedicam sa reflectam asupra ei, psihismul nostru, scos din circuit, nu poate transforma energia corporala in energie psihica, pentru a o putea folosi apoi in procesele superioare (cele de creatie), si astfel corpul ramane singurul sa incaseze toata tensiunea.

Fiecare om detine modalitati proprii prin care isi manipuleaza energia. Insa, deoarece functionam in mare parte inconstient, felul in care ne folosim de energia noastra urmeaza niste pattern-uri intr-un fel prestabilite, pe care le-am preluat, le-am mostenit si le-am construit fara sa ne dam seama, de-a lungul vietii. Ele ar putea fi considerate un fel de programe automate care stabilesc ce anume facem cu energia, cum o gestionam, cum o miscam, cum o transformam. Unele dintre aceste scheme sunt insa disfunctionale si fac ca energia sa ramana blocata in loc sa se miste. Ea ramane blocata la nivelul corpului, al tesuturilor – initial noi o resimtim drept o emotie, o emotie neplacuta, careia ii dam o conotatie negativa. Deoarece “nu este potrivit si de dorit” sa simtim si sa ne manifestam emotiile, in special pe cele neplacute, facem tot posibilul sa nu o bagam in seama, sa nu o ascultam, sa nu o exploram, sa o ascundem cat mai adanc, sa o reprimam, si astfel sa cream un pattern care va intra in actiune automat si va produce blocaje ale energiei, inclusiv blocarea accesului la ceea ce simtim si dorim sa manifestam. Urmarea – energia se va aduna mai departe in diferitele organe, va crea tensiune  si se va exprima, pana la urma, printr-o afectiune fizica.

Constientizarea pattern-urilor care impiedica circulatia energiei ne ajuta sa ne eliberam de reactiile automate, inconstiente. Este important sa stim ca, de felul in care dispunem de aceasta energie interna depinde calitatea vietii noastre. Felul in care o folosim, o risipim sau o blocam are repercusiuni asupra sanatatii noastre fizice si psihice. Suntem sisteme deschise, ceea ce presupune ca putem transfera si primi energie din mediu. Insa majoritatea oamenilor se sprijina exclusiv pe aceste schimburi, fara sa se opreasca constient asupra a ceea ce se intampla in interiorul lor. Traiesc intr-un fel de joc de ping-pong, a da si a primi rapid, si nu se intreaba “Ce transmit? De ce transmit asta? Unde imi pierd energia? De ce am incontinuu nevoie de energia altora?”. Fara o pauza si analiza asupra felului in care ne comportam si actionam si asupra capacitatilor interioare si a ce putem face cu ajutorul lor pentru a evolua, ramanem deconectati de puterea noastra si pierduti pe cararile vietii.

Cand manifestam inconstient comportamente prin care ne transferam mult energia in exterior, catre ceilalti, tindem sa o consumam. O consumam prin folosirea de tipare gresite prin care speram cumva sa primim chiar mai mult decat am investit, pentru ca noi nu suntem in stare sa ne mentinem echilibrul si sa ne oferim ce avem nevoie, deci “merita efortul” – “muncesc mai mult, peste puterile mele, la serviciu, asa voi fi mai apreciat” (nevoia de a ne ridica stima de sine), “rezist inca in relatia asta abuziva, poate voi fi iubita mai mult” (nevoia de apreciere si iubire), “nu imi manifest nemultumirile de teama sa nu fiu respins” (nevoia de acceptare).

Atunci cand ne risipim in acest fel energia, constatam, destul de tarziu, mai ales atunci cand nu primim ceea ce asteptam, ca epuizarea a trecut un prag periculos, iar forta noastra interioara a scazut pana la limita de supravietuire. In loc sa ne folosim resursele pentru a creste, a ne descoperi, a crea, a ne armoniza interior, le-am imprastiat in jurul nostru, fara a fi constienti de valoarea lor si fara a fi constienti ca doar noi suntem datori de utilizarea lor responsabila.

In terapie, multe dintre structurile vechi disfunctionale, adanc ancorate, dupa care ne ghidam viata, sunt scoase la lumina pentru a putea fi constientizate, recunoscute si transformate treptat in modalitati de functionare mai sanatoase si mai armonioase. Cu cat este mai extins campul nostru de constiinta, cu atat puterea noastra de a ne manevra energia este mai mare. Dupa cum se stie, energia urmeaza atentia constienta.